Take my breath away

La şcoala de paraşutism elevul îşi întreabă instructorul:
- Şi dacă nu mi se deschide paraşuta cât timp mai am până jos?
- Tot restul vieţii tale!

---------------------------------------------------------

De la Doamna Lucia Verona, prin Mădălina, vine o leapşă:
Ce ne face să ne păstrăm sau să ne regăsim bucuria (sau măcar puterea) de a trăi?
Ce ne face să spunem că nu e totul pierdut?

Păi dacă mă chema Stephen King răspunsul meu la leapşa asta ar fi fost: Shawshank Redemption, baby! (Sau, pe româneşte: Închisoarea îngerilor, puiule!)

Dom'le, Craciunul bate la uşă iar femeile din ziua de azi în loc de cozonaci ne servesc cu chestii d'astea ...

Zicea cineva că viaţa noastră nu se măsoară prin numărul de respiraţii ci prin numărul de momente ce ne taie respiraţia.
Atunci ar trebui să ne trăim viaţa nu respirând ci vânând astfel de momente, care chiar ne fac să ne simţim vii. În ele ne păstrăm sau ne regăsim puterea de a trăi - ele ne sunt viaţa.

Impresia mea e adesea, că mediul în care traiesc mă presează să fiu robot, să uit de mine, să traiesc doar respirând. (O fi mediul sau propria natură?)
Iar chestia asta ma revoltă ... Deşi e mai uşor şi simplu să dai la o parte totul şi sa te laşi dus de valurile vietii incotr-o te poarta ele, adormit şi inert la tot ce e în jur, să dai uitării cât mai repede ce te bucură pentru că ai treabă, pentru că eşti o persoană foarte ocupată, care ai atât de mult de lucru şi atâtea lucruri importante, vai cât de importante, de făcut.
E cel mai uşor să te laşi incălecat de nebunia lumii şi să trăieşti gonind spre finish, gol şi sec, un robot prea-ocupat, încărcat de griji şi probleme, viu doar în sensul că fizic eşti capabil să butonezi o tastatură şi să clickăi mausul.
Şi aşa trec minute, ore si zile. Ele se fac luni şi ani ... şi gata, privind în urmă o să am o viaţă plină de clickuri, în care totul a fost aproape la fel, ziua de azi ca cea de ieri sau de cu mulţi ani în urma.

Perspectiva asta nu-mi place aşa ca încerc, atât cât pot, să evadez.
Mă chinui şi eu în secret să-mi sap tunele care duc afară din "balamuc", şi la fel ca Tim Robbins în filmul ăsta, unora dintre ele le ascund intrarea cu postere.

Ce ne face să ne păstrăm bucuria de a trăi?

La întrebarea asta, evident, nu e un răspuns ci sunt multe.
Simt bucurie în a ieşi în natură - câteodata incerc să prind bucuria asta într-o fotografie.
Simt bucurie în a citi ... din păcate nu atât de mult şi de des cât îmi doresc, dar asta este!
Îmi întreţin bucuria de a trăi unele filme, cel amintit mai sus e unul dintre ele.
Şi lista poate continua cu multe lucruri ... unele poate de nespus aici.
Dar cel mai mult eu cred/simt ca ne păstrează şi ne redau bucuria cei ce-i iubim.
Iar eu, în ultima vreme, cel mai uşor ies din robotism trăind lângă/cu puiul de om pe care-l avem acasă (iar el vă urează pe această cale Craciun fericit şi un an nou plin de bucurii).

(cam asta ar fi, scris in graba, din bucati ... alergat de renul de mai sus dar şi de persoana ce se ascunde in spatele corniţelor sale)

Leapşa merge mai departe la:

Crişerb

Codrin

Carmen

Ioana