Make-believe

(Poveste in care unui canin canin i se face templu si un fier rece arde, de unde tragem concluzia ca desi suntem foarte creduli totusi ... dar ia cititi voi si trageti ce concluzii vreti)

Se zice ca era odata, demult, un calugar tibetan care a plecat in pelerinaj in India. La plecare, mama sa l-a rugat sa-i aduca de acolo o relicva pretioasa, ceva care sa-i fie suport credintei sale.
A plecat calugarul nostru.
S-a plimbat el prin India, pe la diverse temple si manastiri, copiind texte sacre si invatand tot felul de ritualuri religioase.
Apoi a luat drumul spre casa.
Tocmai cand mai avea putin pana in satul sau si-a amintit de rugamintea mamei. Ce mai putea face acum? India era la luni de drum departare, nu se putea intoarce.
De unde sa ia el o relicva pretioasa din pustiul inghetat in care se afla.
Intristat ca nu-si poate bucura mama, cauta o solutie ... cand vazu langa el un schelet de caine. O idee ii incolti in minte. Rupse un dinte din dantura scheletului, il curata bine si-l puse intr-o cutiuta din lemn pretios.

Cand a ajuns acasa s-a dus la mama sa si dandu-i cutiuta i-a zis:
-Iata mama, ti-am adus relicva promisa! Este aici dintele lui Buddha!
Il am de la vestita manastire Satta Dhei!
Mama lua cu veneratie cutiuta si o aseza in coltul de rugaciune al camerei sale.
Cu trecerea timpului au venit aici, sa vada minunatul canin, sa i se inchine si se roage la el, mai intai prietenele de barfa ale doamnei, apoi, pe rand, toti sateni.
Unii au gasit la el alinarea sufleteasca, altii s-au vindecat trupeste ... si de la asa minuni s-au hotarat sa ridice un templu.
Zis si facut. Au construit un mic templu inchinat dintelui lui Buddha, la care, incet incet, au inceput sa vina pelerini din intreaga regiune.
Satucul a inceput sa prospere de pe urma vizitelor. A devenit un orasel.
Minunile s-au inmultit, din ce mai multi oameni se vindecau doar la vederea minunatului dinte, se aflase de el in intreg Tibetul.
Micutul templu era deja neincapator si credinciosii au pus mana de la mana si au construit in locul sau, pentru a adaposti pretioasa relicva, Templul Mantuirii Neamului Tibetan

 cea mai minunata si impunatoare cladire din tot Tibetul, locul de pelerinaj in care veneau acum si indieni, chiar si aceia din Satta Dhei, care era deja cunoscuta acum ca tara lui Buddha cel stirb.

------------------------------------

Un bun prieten din Dragasani, pe care-l salut cu drag aici, aratandu-mi o arsura pe dosul palmei, imi povestea cum s-a ales cu ea:
"Eram acasa in camera mea.
In camera alaturata mama tocmai calca rufele. Am intrat acolo sa vad daca a terminat si vad fierul de calcat pe masa ... se pare ca terminase. Mi-am facut de lucru pe acolo; ating din greseala fierul inca incins si ma ard aici, pe mana.

Ufff!
M-am dus in bucatarie la mama sa ma plang.
- Uite mama ce-am patit, m-am ars cu fierul de calcat!
- Pai cum?
Ii povestesc cum si-mi zice:
- Puiule, eu nu am calcat inca nimic, doar am pregatit locul.
Mergem inapoi la fierul de calcat, pun prudent mana pe el - era rece. Era atat de rece cum n-ar fi putut fi daca mai devreme un pic ar fi fost atat de incins incat sa-mi arda mana ..."

Evident dupa povestea asta si eu si el am incercat de multe ori sa mai atigem fierul de calcat de acasa, inchipuindu-ne ca e fierbinte.
Sincer, nu am incercat deloc varianta in care fierul era fierbinte si noi sa ne imaginam ca e rece ... de ce oare?!

Imi amintesc si acum arsura de pe mana prietenului meu.
Este pentru mine cea mai concreta dovada a faptului ca nu vedem lumea asa cum e ea, ca mintea noastra ne expune o imagine a realitatii modelata prin propriile credinte si convingeri, model atat de puternic incat poate produce efecte fizice.

De cate ori oare ne ard lucruri care-s reci in realitate si ramanem reci la atigerea altora ce sunt fierbinti?
Si cat din ce traim ca "realitate" nu e doar un produs sintetizat de propria minte, inchipuit in intregime sau in parte, departe mult de ceea ce e cu adevarat real?

Cel mai revoltator e insa faptul ca, desi credintele noastre ne influenteaza atat de mult realitatea incat ne poate produce arsura un fier de calcat rece, totusi nu ne sunt la indemana, daca imi imaginez ca-i fierbinte si pun mana pe el ... niet, nu vrea dom'le sa arza!

Daca tot suntem condamnati sa vedem lumea doar asa cum ne-o proiecteaza mintea, macar sa facem filmul care ne place noua; dar nu, nu merge nene!

Desi in mod clar ceva din noi alege ce ne arde si ce nu, oarecum independent de ce e fierbinte si ce nu "afara", totusi se pare ca nu suntem capabili deocamdata sa facem alegerea asta constient.
Sau nu credem asta suficient de puternic ... nici macar cat un bob de mustar, nu?!