Deschisoarea de la Sighet

În Sighetul Marmaţiei este o Deschisoare - Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei ...

Sunt multe şi nimic de spus.

Merită văzut, e bine de ţinut minte ... el şi multe alte locuri ...

... să nu uităm unde au dus, duc şi vor duce mereu, necunoaşterea, minciuna, instigarea la ură, uitarea omeniei ...

 

Merită să vezi cum oameni arestaţi sănătoşi mor de "tuberculoza" dupa cinci zile.
E bine să înţelegi că dintotdeauna "ai noştri" sunt buni şi "ai lor" sunt duşmani, nu sunt oameni, merită dezonoarea, dispreţul, chinurile şi chiar moartea ...
O să pricepi că cel ales de tine să te conducă va ajunge repede să se creadă stăpân ...
Nu uita!

 

... Şi-i bine să vezi cu ochii tăi cum şi aici oamenii pot rămâne oameni, pot scrie poezii, dicţionare de limba franceză, pot sculpta în săpun ... se pot juca şah ...

 

Au fost mulţi, prea mulţi ...

 

... şi dacă uiţi, mulţi or să mai fie, pentru că, chiar dacă a trecut perioada comunistă, sămânţa de rău pe care fiecare o avem în noi încă poate rodi dacă nu-i înţelegem natura şi sursa.Şi atunci locuri ca acesta ...

 

... vor mai fi!

Totul trece

Am vazut in vacanta si Cimitirul Vesel din Sapanta ...
Ce sa zic de el ...?
A plouat dom'le! A plouaaaaat de ne-a fost mila sa fluturam prea tare aparatele foto desi ne-am luat o umbrela traditionala din magazinul de suveniruri traditionale ... asa ca poze cat de cat acceptabile nu am.

Locul e interesant.
Se zice că dacii plangeau la naştere şi petreceau şi se bucurau la moartea cuiva ... aşa că e normal ca în ţara dacilor liberi să existe un cimitir vesel.

Cruci de lemn ce au sculptate naiv scene din viaţa plecaţilor, cu epitafuri ce evocă mai degrabă bucuria de a trăi decât tragedia despărţirii ...toate pe un fond albastru senin.
Este un modest loc de meditaţie asupra vieţii şi întâlnirii cu sfârşitul, un loc în care am putea privi moartea aşa cum o făceau şi dacii - ca un happy end.
De ce nu ar fi aşa?
Toate lucrurile trec, orice a început se va sfârşi la un moment dat; oricât ne-am agăţa de ce ne place şi dorim, firul se rupe - asta-i realitatea ... nu cruda, nici rea, e normal ca totul sa treacă, chiar şi lucrurile bune.
Şi atunci de ce să nu găsim şi în sfârşituri prilej de bucurie?

Hai să fim daci!
Să ne bucurăm şi atunci când se sfârşeşte un lucru bun, înţelegând că totul trece, chiar şi viaţa cuiva drag.

........................................................

Să fiu şi un pic caustic...?

"Sub aceasta cruce grea

Stă întinsă soacră-mea!

Dacă mai trăia trei zile,

Stăteam eu şi citea ea ..."

Am mers la Cimitirul Vesel cu epitaful ăsta-n minte, crezând că mă voi amuza de ironiile făcute - respectuos - pe seama defunctului. El şi alte câteva pe care le-am mai auzit/citit de-a lungul timpului, m-au făcut să cred că (la pomul lăudat) o să întâlnesc "Hazul de necaz".
Neah, doar câteodată ...
În rest veţi citi doar ceva de genul:

"Aici eu mă odihnesc,

Icsulescu mă numesc, 

Prin viaţă când am trecut 

Numai bine am făcut ...

Cel mai mare, cel mai tare,

Cu zece maşini-n parcare!"

Până şi acolo, în Cimitirul Vesel din Săpânţa, defuncţii s-au luat prea mult în serios, au numai calităţi, nu prea au defecte ...
Ploaia şi asta m-au dezamăgit un pic, happy end-ul însă mi-a plăcut!

Londra?

Ce-am mai facut prin Maramures?
Am trecut prin pasul Prislop să facem câteva poze ...

... şi să chicotim că vedem iarăşi zăpadă ...

Apoi am pornit spre Săpânţa, unde-i un cimitir vestit (povestesc şi asta, dar nu acum).
Am trecut prin Leordina, o comună din Maramureş atât de des în ceaţă încât i se zice Londra:

"Cum vede o cale ferată, cum îi face poze!"

 

 

Aha!
CF din nou!
Nu, mocăniţa nu circula pe şinele din interior!
Nu, în Maramureş nu sunt osii cu patru roţi!
Da, ecartamentul în fosta U.R.S.S. e diferit de cel din România!

Ceata de pe drum

Pe drumul de intoarcere de la Barsana am avut parte de ceata ... asa ca am tras pe dreapta si ...

 

 

 

... am intalnit cativa obsedati de fotografie iesiti la vanatoare:

 

Era şi un cioban cu o turmă de oi prin preajmă  ... deci evident şi câini.
Domnul cu umbrela s-a trezit cu doi doritori sa-i guste femurul.
Cioban cum sunt, ştiam că nu poţi goni câinii ciobaneşti cu "marş, javră!". Am încercat să fluier şi eu cum auzeam ca-i fluieră ciobanul şi ... unul dintre câini m-a privit curios.
"Nu seamană cu cel ce mă hrăneşte, but sounds like him!" şi-a zis şi a venit  în fugă spre mine, voios...

Oups!
Am îndeplinit pe dos o lege a lui Murphy, am făcut ca problema lui sa devină problema mea.
Voioşia câinelui a dispărut când s-a apropiat ...

 

... s-a prins că nu-s cine se aştepta el să fiu şi a început să mă latre.
Eu, evident, făceam poze în continuare, fluierând.

Noroc că animalul incă mai avea momente de îndoială ...

 

Manastirea Barsana

 

 

 

Maramures

Micul concediu din iarna asta l-am petrecut in Maramures.
Am plecat, in mod ciudat, cu mai putine bagaje decat luam vara ... nici acum nu inteleg cum de s-a intamplat asta.
Drumul a  fost mai bun decat ne asteptam.
Cand am ajuns era zapada ...

... de a doua zi insa a inceput ploaia.
Zapada s-a dus, cerul a ramas constant inorat si plangacios 4 zile, asa ca, in concediul asta cel mai des nu am auzit teiubescuri si alte cuvinte dulci ci "Hai sa mergem ca poate acolo nu ploua!".
Ah, ba nu, am prins cer senin intr-o noapte si am putut vedea constelatia ce ne tot urmareste - Orion:

Am avut parte de cazare cu sauna inclusa - oamenii nu-si puteau configura bine centrala termica si in calorifere apa avea 65° C. Oooh!
S-a luat si lumina in noaptea de Craciun ... hai ca nu mai povestesc ce a facut asta in frigider!
Dar nimic din toate astea nu ne-a impiedicat sa ne simtim bine.
Am facut si ceva poze!
Ne-am intors.
Trece anul, incepe altul ...
Imi vine sa scriu si ceva de matematica ... dar mai bine altadata!