A Song of Ice and Fire

- Bunicule, ai văzut cumva pastilele mele? Scria Extasy pe ele! Le-ai văzut?!

- Cui îi pasă de pastilele tale?! Tu ai văzut ce dragon avem în dormitor?

După ce a scris scenariul la destul de multe episoade din Zona Crepusculară, George R. Martin a început să scrie un cântec despre gheață și foc - o serie de romane cavalerești ce-și desfășoară acțiunea într-un regat imaginar numit Westeros. 

Și pentru că nepot`su și-a uitat pastilele la bunic prin casă, în povestea despre cavaleri, regi și domnițe autorul a adăugat și câțiva dragoni.

Primele două romane au fost deja ecranizate de către HBO; am văzut serialul și m-a cuprins boala ... așa că dimineața, în drumul spre serviciu, ori seara, la întoarcerea acasă, ascult povestea aceasta fantastică pentru oameni mari. 

V-o recomand!

Atenție, creează dependență!

PS:
Citatul care-mi place cel mai mult este acesta:
Mintea are nevoie de cărți tot așa cum sabia are nevoie de tocilă; numai astfel o păstrezi ascuțită.

Minunata Lume Noua

Ascult Brave New World by Aldus Huxley 

Oh, minunată lume nouă, plină de oameni deosebiţi, care au tot ce-şi doresc şi-şi doresc doar ce au...
Oh, lume nouă, în care munceşti ca să ai tot ce-i nou şi să scapi cât mai repede de vechiturile cumpărate luna trecută.
Oh, lume cu oameni creaţi să le placă ce muncesc - fericiţi astfel; oameni care sunt plictisiţi de monotonia anostă a naturii, doritori să se joace jocurile noii societăţi ori să se babardeasca cu oricine doresc şi care, dacă totuşi vreodată se simt deprimaţi pot oricând savura Soma, plăcuta ambrozie ce te face să visezi şi să trăiesti extazuri şi plăceri nebănuite ...
Oh ce minunată Lume Nouă, raiul Padma, în care s-a înţeles de mult timp inutilitatea familiei şi a oricărui gen de legături între oameni ...
Te cam pune pe gânduri!
O recomand!

Placerea descoperirii

Pentru că nu prea am timp să citesc, am reînceput să ascult.
Iar de ceva vreme savurez asta:

The pleasure of finding things out - The best short works of Richard Feynman.

Este o colecţie de articole, discursuri şi povestiri ale unui nene căruia nu prea i-a plăcut şcoala dar a luat un premiu de la o Academie Regală de Ştiinţă din Suedia, care spărgea seifuri şi se ţinea de trimis bileţele (cifrate) de amor nevesti-sii când alţii confecţionau bomba atomică, un fanatic al gândirii critice, un evreu care ştie că pe evrei nu i-a ales nimeni pentru nimic, un admirator al minţii încurcate a femeii care rezolvă ecuaţii de geometrie analitică croşetând ciorapi, un om care a înţeles devreme că dacă ştii să numeşti un lucru sau fenomen nu înseamnă că l-ai înţeles ...adică un tip de gaşcă .

Sunt poveşti despre setea de a descoperi şi bucuria de a înţelege, despre cum sa-ţi păstrezi copilul (din tine) curios şi atent ... ţi-o recomand cu drag, dacă măcar o dată ai desfăcut un ceasornic ca să vezi cum funţionează, ori te-ai jucat cu bucăţi de sticlă ca să vezi curcubeul sau ai făcut alte chestii tot aşa de ciudate.

Poftă bună!

Alchimistule, ce-ţi mai place să te plimbi cu băieţi prin deşert

Nu ştiu dacă aţi citit Alchimistul lui Paulo Coelho...
Eu aveam cumva o frustrare că nu am făcut-o până acum, aşa că mi-am luat audiobookul în lectura lui Florian Pittiş şi am ciulit urechile, visând să aud un text de o mare profunzime, încărcat de spiritualitate şi plin de învăţăminte.
Iar ce urmează este părerea mea personală, după această deosebită experienţă.

Nu uita: de gustibus non disputandum. 

Dacă domnul Coelho făcea un efort mai mare povestea ar fi sunat cam aşa:

Băiatul se numea Bulă.
Era un ciobănel.
Avea un vis.
Visul i se tot repeta.
Visa că o să găsească o comoară lângă trei conuri uriaşe de piatră.
Tulburat de acest vis, s-a dus la o ţigancă să il interpreteze.
- Haoleu, matale o să găseşti o comoară lângă nişte conuri uriaşe de piatră! Mai mult, în călătoria ta o să-ţi trăieşti Bancul Personal - care e scopul vieţii pentru fiecare dintre noi! Aceasta a fost interpretarea profundă a visului enigmatic.
Motivat de cele auzite, Bulă a pornit la drum spre deşertul unde auzise că se aflau conurile.
În călătoria sa i-a întâlnit pe badea Gheorghe, pe Gigel, pe Ion şi Maria,  fiecare dintre ei visând să-şi găsească Bancul Personal. Tot acum o cunoaşte pe Bulina, o fată deosebit de frumoasă şi cu forme voluptoase, cu care şi-ar fi dorit să trăiască multe bancuri vulgare sau măcar romantice.

De la moşul din bancul cu prezervativul care se îndoia de la mijloc Bulă a aflat un profund aforism:

Când îţi doreşti ceva cu adevărat, întreg Universul conspiră la realizarea dorinţei tale. 

Tu trebuie doar să stai ca puturosul şi să nu faci nimic!

Imediat ce a auzit acest enunţ, l-a postat pe Facebook.

Pe drum se întâlneşte şi cu un englez, Lordul John din bancul cu Tamisa.
Lordul John îl căuta pe vestitul Nastratin, un Mulla despre care se spunea nu numai că-şi aflase Bancul Personal, ci că avea mai multe bancuri personale, extrem de rafinate şi pline de înţelepciune.

Jocul întâmplării a făcut ca nu John ci Bulă al nostru să-l întâlnească pe Nastratin.
- Cum se face nene că matale eşti numai în bancuri cu tâlc? l-a întrebat visător băiatul.
- Păi cine m-a scornit pe mine şi cine pe tine, băi puţă?! i-a răspuns Nastratin.
Trecând peste orgoliul său, Nastratin i-a dat totuşi câteva sfaturi lui Bulă pentru a găsi o poantă aparte Bancului său Personal.
Ghidat de aceste sfaturi, Bulă a ajuns în deşert. Aici a făcut o atât de puternică insolaţie încât a putut dialoga chiar cu Soarele, care de obicei nu apare în bancuri şi rareori în înjurături - de exemplu despre Soarele mă-sii celui ce te-a supărat.

După ce îl întâlneşte şi pe Generalul din bancul cu cămila, Bulă ajunge la conurile uriaşe de piatră.
Privindu-le în lumina asfinţitului, cu Crivăţul suflându-i puternic în faţă, Bulă zâmbi.

Îşi aflase în sfârşit Bancul Personal.

Epilog:
După profunda experienţă trăită Bulă s-a hotărât să-şi schimbe meseria. A trecut de la creşterea animalelor la cultivarea pământului. Nu mai voia să fie cioban ci ţăran.
Crivăţul îi suflă în faţă un parfum ce-i aminti de bancurile cu francezii ce se întorceau acasă de la război.
- Vin Bulina! zise Bulă.

The war against sleep

O lectură de Paşte:
"The War Against Sleep - The Philosophy of Gurdjieff" de Colin Wilson

"Omul e adormit, trăieşte într-un somn adânc mereu.
El crede că are o conştiinţă trează în timpul zilei, crede că ea e deosebită de starea inconştientă în care se scufundă în fiecare noapte. 
Asta e probabil cea mai mare greşeală pe care o face. În realitate, când ne trezim dimineaţa, noi pur şi simplu intrăm într-o altă formă de somn. Noi doar reacţionăm la impulsuri exterioare, făcând azi ce-am făcut ieri şi o să facem şi mâine.
...
E mai simplu de înţeles dacă am numi ROBOT această conştiinţă adormită.


Am un robot în partea inconştientă a minţii mele, un robot ce face diferite lucruri pentru mine. Atunci când învăţ să scriu la tastatură ori să conduc maşina, sau atunci când învăţ o limbă străină, trebuie să fac toate acestea în mod dureros şi conştient, pas cu pas. Dar curând valetul meu robot preia sarcinile de la mine şi ajunge el să scrie sau să conducă maşina, face acestea mai repede şi mai eficient decât mine. Acest robot este de o inestimabilă importanţă. Atunci când eram copil, el era mult mai puţin eficient şi în consecinţă, eu eram neîndemânatic şi tot ceea ce făceam trebuia să fac cu mari eforturi. Acum robotul acesta preia o mare parte din greutăţile vieţii de pe umerii mei.


Există însă o problemă. El nu face numai lucrurile pe care aş vrea să le facă - cum ar fi să scrie ori să vorbească franţuzeşte. El face şi lucruri pe care nu vreau să le facă. Mie-mi plac muzica şi poezia; dar după ce ascult o simfonie de câteva ori aceasta îşi pierde din impactul pe care-l are asupra mea pentru că robotul ascultă în locul meu. Daca-s ocupat, el mănâncă în locul meu. Poate chiar să facă dragoste cu soţia mea în locul meu. Ajung să pierd o mare parte ceea ce e interesant şi proaspăt în viaţa mea deoarece am ajuns să depind de acest robot. 


De fapt Gurdjieff vorbeşte despre acest robot şi despre faptul că am ajuns sclavii lui, deşi noi îi suntem stăpânii.
Acest robot poate fi scos din funcţiune cu câteva pahare de vin, de exemplu. Iar atunci vedem lucrurile într-o nouă perspectivă.
Drogurile, cum ar fi mescalina sau LSD-ul, paralizează complet robotul, şi în consecinţă omul este confruntat cu realitate ce-i pare înflăcărată, magică; o floare ori un copac îi pot părea atât de reale şi de vii încât să-l fascineze, oferindu-i o experienţă de o nedescrisă bogăţie.
Dar problema e că aceste droguri scot complet din funcţiune robotul. Şi nu asta dorim. Robotul a apărut în noi pentru că ne-am dorit mai multă libertate. Nu e sănătos să-l paralizăm. De fapt, atunci când trăim libertatea aceasta pe care ne-am dorit-o, Eu-l real şi robotul par să fie într-un perfect acord. Fotbalistul se poate antrena ani de zile să joace bine şi se întâmplă dintr-odată să treacă de o barieră interioară şi brusc nu mai poate juca prost; jocul se joacă în el. Sau un muzician ce poate ajunge atunci să cânte la un instrument cu o curioasă perfecţiune, reuşind să realizeze fără efort lucruri ce şi lui i s-ar fi părut imposibile până atunci.
Acest gen de perfecţiune nu poate fi atins prin substanţe psihedelice. Această condiţie necesită cooperarea dintre eu-l meu real şi robot. "

Aş fi citat cam toată cartea dar zice pe undeva prin ea că robotului îi plac mult lucrurile noi şi interesante, vrea să viseze la ele ...

Omul in cautarea rostului vietii

Odata, demult, am cunoscut un nene, evreu de origine, care fusese nus'ce secretar de stat in ultimul guvern comunist (sau mai bine zis, in ultimul guvern de dinainte de "revolutia" din 89) si apoi, pentru o vreme, vicepresedinte al FSN, PDSR, PLD, PSD, PNL, UNPR, BOR, USL sau sub ce acronime s-au ascuns comunistii si securistii dupa revolutie.
Discutand despre mineriadele de dupa si de opresiunea comunista de mai-nainte, el imi zice un banc:

La o defilare de 23 august,discutau plictisiti in prezidiu doi vechi comunisti evrei.
Privind multimea, la un moment dat unul zice:
-Mai tineti minte,tovarasu' Popescu ... Auschwitz, ce vremuri!
Celalalt:
-Daaa, tovarasu' Ionescu, cee vremuri!

What?
Ce a vrut sa zica cu bancul asta?
Vazandu-ma nedumerit, tova... domnul Dumitru imi explica:

-Aveau nostalgia acelor vremuri grele din lagar, unde, din cauza teribilelor circumstante exterioare, ei se simteau atat de apropiati unii de altii, de uniti, de solidari, cum nu s-au mai simtit niciodata nici inainte, nici dupa aceea. 

Una dintre ultimele carti citite de mine este "Man's search for meaning" a lui Viktor Frankl. E povestea din lagar a unui psiholog care si-a gasit in cele patite acolo un rost de a trai, un sens dat vietii.
Cica Freud ar fi zis odata:
Expuneti o multime cat mai pestrita de indivizi la aceleasi conditii de privare, de lipsa, de infometare si veti vedea ca pe masura ce nevoia de hrana va creste diferentele superioare dintre indivizi se vor estompa si in locul lor va aparea manifestarea uniforma a aceleiasi nevoi gregare. 

Parca tocmai pentru a testa aceasta teorie a lui Freud, Hitler a inventat lagarele de exterminare.
Ei bine povestea asta e tocmai una din multele dovezi ale faptului ca Freud a gresit in teoria elaborata pe canapeaua sa de plus.
Oamenii din lagar nu au ajuns sa fie o multime de animale a caror unic tel era satisfacerea nevoii primare de a manca ... chiar daca lagarul nu numai ca i-a privat de hrana, mai mult, vedeau mereu camarazi urcand spre cer prin cosurile fumegande si nu stiau de niciunul care sa fi reusit sa evadeze, sa scape cu viata din teribilul cosmar de care aveau parte.
Lagarul nu i-a facut animale, dimpotriva, lagarul a fost pentru multi un mediu in care au descoperit adevaratele valori ale vietii, cele ce nu-ti pot fi luate nici atunci cand fizic nu mai ai nimic; chiar si atunci cand nu mai esti decat un numar - 0722... tot mai ramane in tine ceva de pret, ce-ti da sens si rost. A nu se intelege ca e de laudat cu ceva Hitler pentru asta - ideea e ca chiar si in cele mai teribile conditii cu care au trebuit sa se confrunte oamenii tot si-au gasit puterea de  a ramane oameni.

Frankl a descoperit ca chiar si atunci cand omului nu i-a mai ramas nimic in lumea asta, el poate totusi sa cunoasca fericirea, fie doar si pentru o clipa, de exemplu contempland in suflet persoana iubita, care nici nu mai conta daca mai e sau nu in viata.

Aceeasi stare o traieste privind printre zabrelele vagonului apusul spre muntii Salzburgului, sau ascultand arii de opereta cantate la cantina, pentru un polonic de zeama, de catre un vestit tenor, pe vremuri gras ca Piedone, acum cu putin peste 40 de kile.
Mi-e clar ca nu pentru toti a fost asa.
Nu stiu in ce masura ne putem inchipui, chiar citind despre ororile din lagare, sau vazand fotografii si filme (in paranteaza fie spus - cand Eisenhower a vizitat lagarele de concentrare si a vazut cumplitul peisaj, a ordonat sa se faca cat mai multe fotografii si filme, sa fie pastrate si conservate pentru ca nu va trece mult timp si vor aparea idioti care sa nege ca aceste grozavii s-au intamplat cu adevarat).


Se zice ca sunt doua moduri prin care putem sa dam/gasim un rost, un sens vietii:
- un mod activ - dam sens vietii prin ce facem, prin ce creem, prin ce dam lumii ca urmare a actiunilor noastre;
- un mod contemplativ - dam sens vietii traind bucuria, iubirea, compasiunea, fericirea ... tot pachetul de emotii pozitive, to ce ne face sa ne simtim vii si ne scoate din visele si fantasmele noastre pentru a fi martori la ce ne da lumea noua.

Frankl considera ca un al treilea mod de a trai sensul vietii este acela de a indura cu curaj si demnitate suferinta care este impusa si nu poate fi inlaturata ... de a practica cele doua de mai sus chiar si atunci cand presiunea mediului exterior te impinge spre animalitate.

Un citat:
"Oamenii de treaba formează o minoritate. 
Ba, mai mult, ei întotdeauna vor rămâne o minoritate. 
Şi totuşi, în ei văd eu provocarea de a ne alătura minorităţii. 
Căci omenirea se găseşte într-o stare rea, dar aceasta va deveni încă şi mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da tot ce poate mai bun.
Asa ca trebuie sa fim vigilenti - vigilenti in dublu sens, caci de la Auschwitz stim de ce e capabil omul iar de la Hiroshima stim pe ce mizeaza."


E o carte ce merita citita si un subiect bun pentru meditat.

Un ghid al fericirii

O carte scrisă de un fotograf fericit :
Happiness-A Guide to Developing Life's Most Important Skill

Citatul meu favorit de aici:
"Pot să spun sincer că sunt un om fericit, tot aşa cum pot spune că ştiu să citesc sau că sunt sănătos. Dacă aş fi fost aşa dintotdeauna, de când am căzut într-o poţiune magică atunci când eram mic, această afirmaţie ar fi fost neinteresantă.

Dar nu am fost aşa dintotdeauna. Când eram copil şi în adolescenţă am studiat tot ce am putut, am iubit natura, am cântat muzică, am schiat, am navigat pe mări, am privit păsările în zborul lor şi am învăţat fotografia. Mi-am iubit familia şi bunii prieteni. Dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să spun că sunt fericit. Fericirea nu era un cuvânt din vocabularul meu. Eram conştient cumva de potenţialul ce-l simţeam în mine, ca o comoară ascunsă dar simţită de alţii. Dar natura acestui aspect potenţial era neclară şi nu aveam idee cum s-o actualizez, cum s-o fac prezentă în mine.

Senzaţia de înflorire pe care acum o simt în orice moment al existenţei mele a fost construită în timp şi în condiţii ce au condus la înţelegerea cauzelor fericirii şi ale suferinţei.
Marele noroc de a întâlni oameni remarcabili care au fost atât înţelepţi cât şi plini de compasiune a fost decisiv în cazul meu, deoarece puterea exemplului vorbeşte mai puternic decât oricare alt mijloc de comunicare. Ei mi-au arătat ce e posibil a fi atins şi mi-au dovedit că oricine poate trăi o stare constantă şi netulburată de libertate şi fericire, ce poate fi transmisă altora.

Când sunt cu prietenii, le împărtăşesc viaţa cu bucurie. 
Când sunt singur, în chilia mea sau oriunde în altă parte, fiecare moment ce trece e plin de încântare. 
Când am de realizat un proiect mă bucur din suflet dacă el reuşeste; iar dacă nu, nu văd niciun motiv ca să mă agit pentru el, ştiind că am încercat să fac tot ce pot.

Am fost suficient de norocos până acum să am ce mânca şi să am un acoperiş deasupra capului.
Consider toate lucrurile ce le posed drept unelte, niciunul dintre ele însă indispensabil.
Fără laptop s-ar putea să nu mai scriu, fără aparatul de fotografiat, s-ar putea să nu mai fac poze, dar în niciun caz asta nu îmi va afecta calitatea vreunui moment al vieţii mele.
Pentru mine lucrul esenţial a fost acela că am întâlnit maeştri spirituali şi că am fost capabil să le primesc învăţăturile. Asta mi-a dat de meditat mai mult decât suficient până la sfârşitul vieţii mele.

Dorinţa mea cea mai profundă e ca ideile strânse în această carte să poată servi drept mici lumini pe cărarea fericirii temporare sau poate eterne a tuturor fiinţelor."

... şi mai e unul... nu l-am gasit încă.