Alchimistule, ce-ţi mai place să te plimbi cu băieţi prin deşert

Nu ştiu dacă aţi citit Alchimistul lui Paulo Coelho...
Eu aveam cumva o frustrare că nu am făcut-o până acum, aşa că mi-am luat audiobookul în lectura lui Florian Pittiş şi am ciulit urechile, visând să aud un text de o mare profunzime, încărcat de spiritualitate şi plin de învăţăminte.
Iar ce urmează este părerea mea personală, după această deosebită experienţă.

Nu uita: de gustibus non disputandum. 

Dacă domnul Coelho făcea un efort mai mare povestea ar fi sunat cam aşa:

Băiatul se numea Bulă.
Era un ciobănel.
Avea un vis.
Visul i se tot repeta.
Visa că o să găsească o comoară lângă trei conuri uriaşe de piatră.
Tulburat de acest vis, s-a dus la o ţigancă să il interpreteze.
- Haoleu, matale o să găseşti o comoară lângă nişte conuri uriaşe de piatră! Mai mult, în călătoria ta o să-ţi trăieşti Bancul Personal - care e scopul vieţii pentru fiecare dintre noi! Aceasta a fost interpretarea profundă a visului enigmatic.
Motivat de cele auzite, Bulă a pornit la drum spre deşertul unde auzise că se aflau conurile.
În călătoria sa i-a întâlnit pe badea Gheorghe, pe Gigel, pe Ion şi Maria,  fiecare dintre ei visând să-şi găsească Bancul Personal. Tot acum o cunoaşte pe Bulina, o fată deosebit de frumoasă şi cu forme voluptoase, cu care şi-ar fi dorit să trăiască multe bancuri vulgare sau măcar romantice.

De la moşul din bancul cu prezervativul care se îndoia de la mijloc Bulă a aflat un profund aforism:

Când îţi doreşti ceva cu adevărat, întreg Universul conspiră la realizarea dorinţei tale. 

Tu trebuie doar să stai ca puturosul şi să nu faci nimic!

Imediat ce a auzit acest enunţ, l-a postat pe Facebook.

Pe drum se întâlneşte şi cu un englez, Lordul John din bancul cu Tamisa.
Lordul John îl căuta pe vestitul Nastratin, un Mulla despre care se spunea nu numai că-şi aflase Bancul Personal, ci că avea mai multe bancuri personale, extrem de rafinate şi pline de înţelepciune.

Jocul întâmplării a făcut ca nu John ci Bulă al nostru să-l întâlnească pe Nastratin.
- Cum se face nene că matale eşti numai în bancuri cu tâlc? l-a întrebat visător băiatul.
- Păi cine m-a scornit pe mine şi cine pe tine, băi puţă?! i-a răspuns Nastratin.
Trecând peste orgoliul său, Nastratin i-a dat totuşi câteva sfaturi lui Bulă pentru a găsi o poantă aparte Bancului său Personal.
Ghidat de aceste sfaturi, Bulă a ajuns în deşert. Aici a făcut o atât de puternică insolaţie încât a putut dialoga chiar cu Soarele, care de obicei nu apare în bancuri şi rareori în înjurături - de exemplu despre Soarele mă-sii celui ce te-a supărat.

După ce îl întâlneşte şi pe Generalul din bancul cu cămila, Bulă ajunge la conurile uriaşe de piatră.
Privindu-le în lumina asfinţitului, cu Crivăţul suflându-i puternic în faţă, Bulă zâmbi.

Îşi aflase în sfârşit Bancul Personal.

Epilog:
După profunda experienţă trăită Bulă s-a hotărât să-şi schimbe meseria. A trecut de la creşterea animalelor la cultivarea pământului. Nu mai voia să fie cioban ci ţăran.
Crivăţul îi suflă în faţă un parfum ce-i aminti de bancurile cu francezii ce se întorceau acasă de la război.
- Vin Bulina! zise Bulă.