Sic Transit Gloria Mundi

Cand am fost in Baile Herculane prima data eram mic, dar imi amintesc si acum destul de multe de atunci...
Primul lucru ce-mi vin in minte mereu cand ma gandesc la Herculane e sediul pompierilor, de un verde sters, carucioarele vopsite-n rosu din curtea lui, unde tatal meu si-a luxat un picior ... 

Apoi vin pe rand: forfota de la cantina, mirosul de oua clocite de la izvorul termal pentru ochi, gara luminata de soare la plecare, pietricele mici de culoare ruginie, nefiresc de rotunde, uriasa statuie a lui Hercule pe care nu-l vedeam prea bine la fata - statuie ce mi s-a parut mult mai mica de fiecare data cand am revazut-o - drumul spre hotelul Roman, o tanti ce vindea fete de masa crosetate - e momentul in care am inteles ca maica-mea e o maestra intr-ale "macrameului", cand am vazut si strans in degete boabele de struguri crosetate si mi-am zis ca-s caricaturi pe langa ce aveam eu acasa, pe masa...
Imi amintesc un Herculane viu, fara cladiri ruinate. L-am tot revazut apoi, din ce in ce mai fara viata.
Acum a fost ca niciodata - niciodata nu am remarcat  atat de clar efectul nepasarii oamenilor... Un loc ce e cunoscut si recunoscut de doua mii de ani a ajuns in douazeci o ruina. In Baile Herculane nu se mai vine pentru ce este ci pentru ce a fost candva.

 Vazandu-l asa am avut doua sentimente cumva contrarii.

Pe de o parte traiam o dezamagire revoltata vazand cladiri - adevarate monumente de arhitectura - in ruina, cand le am in minte locuite, "vii". Eram dezamagiti gandindu-ne ca daca era mai in vest comoara asta, ar fi fost exploatata pe deplin... Izvoare termale folosite de pe vremea romanilor, imprejurimi ce te-nfioara, muntele de unde poti "privi catre casa" = Domogled, Dunarea aproape, cu Cazanele ei cu tot, multe altele, toate astea ar fi facut din Herculane, oriunde in alta parte, una din cele mai cunoscute statiuni de pe glob. Dar aici parca nimeni nu mai stie si nu mai poate sa faca nimic. Ce blestem a lovit tara asta de nu mai putem construi, de nu mai putem mentine macar ce a fost?! Ooof!

Pe de alta parte am trait cumva o detasare senina ... Totul trece si asa trece si gloria lumii, nu?
Nimic nu ramane mereu la fel, totul curge, totul se transforma. Ne inchipuim deseori ca ce ne place va ramane la fel, ne agatam orbeste de bucurii prezente inchipuindu-ni-le eterne.
 Herculane a ajuns cum e acum nu pentru ca l-a distrus cineva ci pentru ca nu au fost intretinute si reconstruite comorile sale omenesti ... Cele naturale, izvoarele si locul, vor dainui mai mult decat vremelnicele fiinte ce le ignora valoarea. Vor trece si ele.

 

Ma mir ca nu mai e cum era odata?!
E normal sa nu mai fie ... Timpul face ca totul sa treaca si lasate in voia lor lucrurile cad, se darama, ajung ruine. Acest mare devorator care e timpul roade tot... Natura a invatat asta si se regenereaza mereu. Tot ce face omul trebuie intretinut, renovat, reconstruit. Altfel tot ce a fost si am apreciat candva, locuri, lucruri, oameni... bucurii, prietenii, iubiri, fericiri, toate inceteaza sa mai fie ce au fost, spre dezamagirea si uneori spre disperarea noastra. Ne inchipuim ca tot ce ne place isi trage seva dintr-un corn al abundentei mereu plin, dintr-un izvor nesecat. Si cand ne trezim din betia acestei inchipuiri a eternitatii celor vremelnice, cand vedem ca izvorul a secat si stam intr-o baltoaca, cand castelele devin ruina, ce facem?
Suntem dezamagiti... Poate regretam ca nu am stiut sa renovam, sa reconstruim, sa intretinem ce am avut ...
 Apoi punem o eticheta cu "Monument protejat"  (parca ea ar putea opri timpul sa isi faca rostul), inchipuindu-ne ca vom pastra astfel vesnic macar amintirea si apoi, incet, cautam alte izvoare vii, alte locuri care sa ne incante.
Totul trece.

 Un om sadea samburi de mango in pamant cand un altul il vede si ii zice:
- De ce pui mango, nu stii ca dureaza o viata de om pana o sa creasca si o sa dea fructe? Tu nu o sa traiesti pana atunci cand vor produce primele fructe! Pune mai bine altceva, sa te bucuri si tu de fructele lor!
- Eu mananc mango din copaci saditi de altii, ce nu mai sunt acum ... Sadesc mango si voi ingriji copaceii cat voi putea, nu pentru a ma bucura de fructele lor ci de dragul celor ce au fost si al celor ce or sa vina!