Avem cu toţii salarii de lux, pensii nesimţite, ajutor de şomaj de lux, îndemnizaţii nesimţite pentru creşterea copiilor, ajutor de înmormântare de lux şi multe asemenea.
Ajunge!
Este timpul să înceteze acest jaf din banul public ... să tăiem din toate aceste luxuri 25%!
Să fim solidari.
Dar cum poate fi solidar un nesimţit care trăieşte doar din salariu, ori din pensie, sau din ajutor de şomaj cu aceşti amărâţi cinstiţi a căror sursă de venit sunt şpaga şi tunul?
Nu am ajuns oare la momentul în care să ieşim din acestă ne-simţire?
Şi ca circul să fie complet, caţavencii din opoziţie - şi ei lupi în piele de oaie - vin cu o moţiune de cenzură pe care o încep cu versuri din Scrisoarea a III-a a lui Eminescu:
Azi, când fraza lustruită nu mai poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Desigur ... problema e că vina pentru acest balamuc e a altora, nu a lor.
Eu zic că era mult mai potrivit un alt motto - din aceeaşi scrisoare:
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Nu-mi stă deloc în fire să folosesc limbaj obscen, nu cred că violenţa - fie ea şi în cuvinte - e o soluţie, de aceea îmi cer (parţial) scuze pentru ce-i mai jos ...dar acum eu consider că pentru toţi aceşti oameni oneşti şi integri ce ne-au condus vreme de douăzeci de ani este potrivită dedicaţie muzicală, din repertoriul cult al B.U.G. Mafia postată AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.