Inception

Motto: Să nu faci niciodată un lucru pentru prima dată.

În continuarea celor povestite la Să nu crezi tot ce gândeşti ...în vara lui 1998 era o mare goană după Coca Cola prin cercul meu de prieteni; dacă trimiteai x etichete lui Coca ori lui Cola, ele îţi dădeau un pager Philips.
Nu ştiu cât aţi trăit goana asta sau cât v-o amitiţi, la mine însă legat de ea eu am o amintire aparte.
Prietenii mei au strâns etichete de peste tot de pe unde au putut şi de la atâta elan în a vâna pagere Eco au obţinut unul în plus şi au zis să mi-l dea mie.

Era primul dispozitiv de acest gen pe care puneam mâna aşa că pe de o parte trăiam o fascinaţie deosebită dar pe de altă partee ehehehe ...
Mi l-au scos din cutie şi au început să-mi explice:
Uite aici apeşi ca să citeşti mesajele!
Aici scrie câte ai primit, de aici modifici data şi ora, poţi să-l pui să sune dimineaţa ca să te trezească ... 
A urmat o enumerare de instrucţiuni ce mi s-a părut multe, ameţitoare, obositoare.
Enumerarea aceasta mi-a alimentat rapid un complex:

Nu o să pot niciodată să fac asta! Niciodată!

Păi cum să ţin eu minte că dacă apăs pe butonul de sus pot citi mesajul, cu cel de jos pot să trec de la un mesaj la altul ... 
Care buton e sus şi care jos?
Cum zicea că-l fac să sune dimineaţa? 
Dar ora exactă de unde i-o pun?
Nu o să-l pot folosi niciodată ...

M-am întors acasă cu demoniacul dispozitiv în cutie. Era deja noapte şi eram obosit, dar mi-am zis să-mi alimentez în continuare complexul apăsând butoanele şi încercând să-mi amintesc ceea ce o fată (culmea) părea să ştie foarte bine ...
Deci de unde zicea că se porneşte?
Cum de putea să apese pe butoane cu degetele de la mâna cu care-l ţinea?
Aaa, device-ul e pentru dreptaci ... eu îl ţin cu stânga ... 

Se zice că undeva prin creierul nostru, în zone ce au apărut devreme pe scara evoluţiei, pe vremea când vertebratele încă nu ieşiseră din apă, ei bine de pe atunci au fost întiparite în creier două reacţii reflexe la stimuli exteriori - luptă sau fugi.

Cum impulsul ancestral de a fugi îl primisem chiar de când am văzut cât e de "dificil" de butonat aparatul, iar de la acest impuls primar îmi construisem fantasma neputinţei, eram deja stăpânit de o stare neplăcută ... o să-l dau altcuiva, sau mai bine îl uit acasă şi nu-l iau cu mine la Bucureşti ... pager?! Ce-mi trebuie mie pager?! Hai să mă culc!
Stăteam întins în pat şi nu puteam să adorm. Era o ciudă în mine, o revoltă amestecată cu neputinţă, stăteam treaz, contractat, plângându-mi de milă: Nu pot! Chiar nu pot! Mi-e ciudă pe mine că nu pot, dar nu pot! Cum să te descurci cu atâtea butoane?! Trei, îţi dai seama! Trei, dar care fac atâtea lucruri! Nu pot!

M-am ridicat, mi-am zis să fac ceva ca să dau starea asta la o parte, să meditez la/cu ceva ca să nu mai mă simt aşa.
M-am liniştit după un timp şi am ascultat vocea raţiunii - sunt mii de pagere d'astea, mii de oameni le folosesc, chiar nu pot face lucruri pe care mii de oameni le fac?! Are trei butoane, măi nene! Ce poate fi atât de greu?! Sunt mii de oameni ce se desurcă cu aceste trei butoane - deci se poate!
Am luat aparatul, un creion şi o hârtie şi am început să scriu ce vad că se întâmplă dacă apăs pe fiecare dintre teribilele butoane. Am descoperit ca dacă ţin apăsat mai mult pe unul se aprinde un beculeţ şi pot citi mesajul pe întuneric. În seara aceea am devenit din neputincios, cel mai tare'n pager ... M-am culcat liniştit, buimac ... probabil noaptea a fost plina de vise cu butoane.
A doua zi, când îmi făceam bagajul ca să plec la Bucureşti, m-am uitat în cutia pagerului şi am găsit acolo instrucţiunile de folosire ale dispozitivului ... ce face dacă-i apeşi butoanele! Too late, my friend, too late! Already I'm the king of my castle!

Şi permiteţi-mi să corectez mottoul:

Nothing is impossible, the word itself says 'I'm possible'!

ps: Nu uita, să nu crezi tot ce gândeşti!