Nunumai

Salut! Din septembrie 2012 m-am mutat. Vă aștept pe nunumaifotografii.ro

miercuri, 24 martie 2010

Drumuri

Romanii

Au făcut pod peste Dunăre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord făcând drum imperial, drum de piatră. Între 6 şi 10 metri lăţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatră spartă mărunt, pietriş sau nisip cu grăunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite.
Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care să ţină drumul strâns, rigole ca să se scurgă apa. Inginerii prospectau terenul în faţă.
Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai două zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalău. 450 km. În doi ani. Apoi au făcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfă sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au făcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie...
Ei au stat aici 160 de ani. Nouă ne-au mai trebuit 1.600 de ani să facem încă pe atât.

Nemţii

6.800 de kilometri s-au făcut în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate măsurătorile topo şi hărţile s-au făcut în timpul ocupaţiei
habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare dată, la fiecare verificare, cotele din hărţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!

Românii

Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tăiau panglica acestei centuri ocolitoare.
La cinci zile după, drumul s-a prăbuşit. A alunecat terenul. Şi acum se lucrează la el, iar firma care l-a făcut se obligă să plătească refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligă şi ei să-i mai taie o dată panglica, pe 1 Decembrie. Până atunci avem timp să vă spunem şi povestea incredibilă a acestui rateu tipic românesc. Şi încă ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au făcut drumurile când au cucerit Dacia. Le-au făcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Până când au venit buldozerele lui Berceanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.