Nu ma apuc acum sa va povestesc cum işi bateau engramele astea joc de mine la orice drum cu maşina, treaba e ca m-am cam saturat de ele (si nu numai eu!) asa ca ne-am zis ca ne trebuie o terapie ... terapia cu curbe! (Nu, nu am greşit nicio literă in titlu si nici mai devreme ... cei la care mintea perversa işi inchipuie altceva, s-o mai ţină un pic in frâu!)
Ideea e simpla - cui pe cui se scoate!
Asa ca in weekendul asta am pornit la drum terapeutic:
- "autostrada" Bucuresti-Pitesti (terapia cu viteza > 70kmph);
- Vidraru - Transfagarasan - pana la Lacul Balea (terapia cu curbe).
Dupa ce am ieşit de pe autostrada, engramele işi faceau bine treaba şi când am vrut sa ieşim din maşina pentru o mica pauza de drum, Hermina nu se putea desprinde de portiera si nici eu de volan ... râdeţi voi, râdeţi, dar eu mi-am zis ca nu mai depăşesc 100kmph în viaţa mea!
Buuuun!
Şi ne-am continuat drumul către barajul de la Vidraru.
Urcuşul de la cetatea Poenari până la baraj e presărat cu serpentine care, dacă nu ar fi fost experienţa amintită mai sus, tot m-ar fi impresionat un pic; dar aşa ... hehe, au fost cireaşa din vârful torturii!
Chiar trebuie să urcăm pe acolo?
Cetatea Poenari - The real house of Dracula!(ca să vezi ce reclamă ne facem ...)
... aşa că m-am putut întreba în faţa peisajului de mai jos, ce-a avut Ceauşescu în cap de a strâns atâta apă în vârf de munte şi cine biiiip m-a pus pe mine să urc s-o văd!
Numa' bun de bangii giamping!
O fi peşte în lacu' ăsta?Noaptea am rămas la hotelul Cetate (sau motel, popas ... ce-o fi el).
Am avut parte de o cameră with a view: un perete de stâncă ameninţător de aproape pe care toată noaptea au curs şiroaie de la ploaia de care am uitat sa amintesc pâna acum ... torenţială în Piteşti.
Dimineaţa am pornit la drum spre Lacul Bâlea.
De la barajul Vidraru şi până la pârâul Capra (şi cabana cu acelaşi nume) Transfăgărăşanul vestit s-a dovedit a fi un drum forestier prost intreţinut, nu prea spectaculos prin el însuşi, ce se desfăşoară în mare parte de-a lungul lacului de acumulare - fapt ce, în mod evident, oferă ocazia contemplării unor peisaje deosebite, în miros de grătar şi pe fundalul sonor al unor manele de cea mai bună calitate.
Deci iată ce efect bun a avut terapia, nu?
De la Capra mai departe (16 km de drum) se schimbă povestea, my friends!
Căci de aici începe urcuşul pieptiş al muntelui şi ajungi să admiri pe bună dreptate măiestria şi curajul oamenilor ce au croit "şoseaua ce urcă la cer". Iar dacă adrenalina condusului pe un astfel de drum nu e de ajuns pentru a amuţi mintea, peisajul (dacă-l mai poţi vedea) esteee ... nu ştiu cum să descriu mai bine senzaţia ... am fost în vizită la un Rege - Făgăraşul - aşa este, regal, impunător, triumfător, senin şi semeţ. Nu e o fiară îmblânzită de un fir de drum construit de om, e un Rege ce permite unor furnici să treacă prin Curtea sa. MERITĂ VĂZUT!
Am avut parte de o cameră with a view: un perete de stâncă ameninţător de aproape pe care toată noaptea au curs şiroaie de la ploaia de care am uitat sa amintesc pâna acum ... torenţială în Piteşti.
Dimineaţa am pornit la drum spre Lacul Bâlea.
De la barajul Vidraru şi până la pârâul Capra (şi cabana cu acelaşi nume) Transfăgărăşanul vestit s-a dovedit a fi un drum forestier prost intreţinut, nu prea spectaculos prin el însuşi, ce se desfăşoară în mare parte de-a lungul lacului de acumulare - fapt ce, în mod evident, oferă ocazia contemplării unor peisaje deosebite, în miros de grătar şi pe fundalul sonor al unor manele de cea mai bună calitate.
Deci iată ce efect bun a avut terapia, nu?
De la Capra mai departe (16 km de drum) se schimbă povestea, my friends!
Căci de aici începe urcuşul pieptiş al muntelui şi ajungi să admiri pe bună dreptate măiestria şi curajul oamenilor ce au croit "şoseaua ce urcă la cer". Iar dacă adrenalina condusului pe un astfel de drum nu e de ajuns pentru a amuţi mintea, peisajul (dacă-l mai poţi vedea) esteee ... nu ştiu cum să descriu mai bine senzaţia ... am fost în vizită la un Rege - Făgăraşul - aşa este, regal, impunător, triumfător, senin şi semeţ. Nu e o fiară îmblânzită de un fir de drum construit de om, e un Rege ce permite unor furnici să treacă prin Curtea sa. MERITĂ VĂZUT!
Deci am fost şi acolo jos ... understand?... iar în vârful Transfăgărăşanului e Lacul Bâlea. E un loc/lac frumos, care merită vizitat atunci când e imposibil de ajuns la el pentru că altfel se dovedeşte a fi şi/doar un loc din România balcanică, un bazar, un furnicar de oameni ce vor să cumpere şi să vândă la înălţime! Dacă te poţi desprinde de senzaţia asta, ai în faţă o bucată de Rai.
Cabana şi lacul Bâleacel puţin pe timpul verii se află în România
La întoarcere am urmat acelaşi drum, cu un popas la Curtea de Argeş.
Şi am ajuns în Bucureşti fără engrame legate de curbe (mai avem un pic de lucrat la chestia cu viteza ... doar nu era să merg cu 80kmph pe Transfăgărăşan! ... şi mai trebuia să mai am motive pentru a continua terapia, nu?) şi cu bateriile încărcate ... şi cardurile aparatelor foto de asemenea!
Deci, vor urma poze!
Ţine-ţi aproape!
Adica:
Transfăgărăşan
Lacul Bâlea
Curtea de Argeş
