There is light in every darkness for those who open their eyes at night.
duminică, 15 iulie 2012
miercuri, 11 iulie 2012
Micul Trianon 2
La 20 km de Ploieşti, pe DN1 e un indicator - e Micul Trianon prin preajmă, la Floreşti.
Ar fi fost printre cele mai frumoase clădiri din România ... dacă nu era făcută din cărămidă care-i bună la casa omului, dacă nu avea grinzi din fier deja vechi, dacă ar fi fost construită într-o ţară în care oamenii respectă istoria iar lucrurile trecute le preţuiesc nu le dis-preţuiesc.
Am "admirat" mereu elanul ecologic al românului care vrea să recupereze, să recondiţioneze şi să refolosescă ce nu e al său. Eh, nu are rost să repet lamentări, am mai avut dezamăgiri similare la Herculane şi nu numai.
În goana înapoi spre Bucureşti vă recomand un popas aici; încă mai radiază frumuseţea de altădată ... dar timpul trece şi devorează totul!
Ar fi fost printre cele mai frumoase clădiri din România ... dacă nu era făcută din cărămidă care-i bună la casa omului, dacă nu avea grinzi din fier deja vechi, dacă ar fi fost construită într-o ţară în care oamenii respectă istoria iar lucrurile trecute le preţuiesc nu le dis-preţuiesc.
Am "admirat" mereu elanul ecologic al românului care vrea să recupereze, să recondiţioneze şi să refolosescă ce nu e al său. Eh, nu are rost să repet lamentări, am mai avut dezamăgiri similare la Herculane şi nu numai.
marți, 10 iulie 2012
Micul Trianon 1
In weekend am trecut pe langa una dintre cele mai frumoase cladiri pe care mi-a fost dat sa le vad in ultima vreme ...
...o buna ocazie de a medita la ce face trecerea timpului si de asemenea ce fac oamenii, atunci cand nu au respect pentru trecut ...
Placerea descoperirii
Pentru că nu prea am timp să citesc, am reînceput să ascult.
Iar de ceva vreme savurez asta:
Este o colecţie de articole, discursuri şi povestiri ale unui nene căruia nu prea i-a plăcut şcoala dar a luat un premiu de la o Academie Regală de Ştiinţă din Suedia, care spărgea seifuri şi se ţinea de trimis bileţele (cifrate) de amor nevesti-sii când alţii confecţionau bomba atomică, un fanatic al gândirii critice, un evreu care ştie că pe evrei nu i-a ales nimeni pentru nimic, un admirator al minţii încurcate a femeii care rezolvă ecuaţii de geometrie analitică croşetând ciorapi, un om care a înţeles devreme că dacă ştii să numeşti un lucru sau fenomen nu înseamnă că l-ai înţeles ...adică un tip de gaşcă .
Sunt poveşti despre setea de a descoperi şi bucuria de a înţelege, despre cum sa-ţi păstrezi copilul (din tine) curios şi atent ... ţi-o recomand cu drag, dacă măcar o dată ai desfăcut un ceasornic ca să vezi cum funţionează, ori te-ai jucat cu bucăţi de sticlă ca să vezi curcubeul sau ai făcut alte chestii tot aşa de ciudate.
Iar de ceva vreme savurez asta:
The pleasure of finding things out - The best short works of Richard Feynman.
Sunt poveşti despre setea de a descoperi şi bucuria de a înţelege, despre cum sa-ţi păstrezi copilul (din tine) curios şi atent ... ţi-o recomand cu drag, dacă măcar o dată ai desfăcut un ceasornic ca să vezi cum funţionează, ori te-ai jucat cu bucăţi de sticlă ca să vezi curcubeul sau ai făcut alte chestii tot aşa de ciudate.
Poftă bună!
sâmbătă, 30 iunie 2012
Alchimistule, ce-ţi mai place să te plimbi cu băieţi prin deşert
Nu ştiu dacă aţi citit Alchimistul lui Paulo Coelho...
Eu aveam cumva o frustrare că nu am făcut-o până acum, aşa că mi-am luat audiobookul în lectura lui Florian Pittiş şi am ciulit urechile, visând să aud un text de o mare profunzime, încărcat de spiritualitate şi plin de învăţăminte.
Iar ce urmează este părerea mea personală, după această deosebită experienţă.
Dacă domnul Coelho făcea un efort mai mare povestea ar fi sunat cam aşa:
Băiatul se numea Bulă.
Era un ciobănel.
Avea un vis.
Visul i se tot repeta.
Visa că o să găsească o comoară lângă trei conuri uriaşe de piatră.
Tulburat de acest vis, s-a dus la o ţigancă să il interpreteze.
- Haoleu, matale o să găseşti o comoară lângă nişte conuri uriaşe de piatră! Mai mult, în călătoria ta o să-ţi trăieşti Bancul Personal - care e scopul vieţii pentru fiecare dintre noi! Aceasta a fost interpretarea profundă a visului enigmatic.
Motivat de cele auzite, Bulă a pornit la drum spre deşertul unde auzise că se aflau conurile.
În călătoria sa i-a întâlnit pe badea Gheorghe, pe Gigel, pe Ion şi Maria, fiecare dintre ei visând să-şi găsească Bancul Personal. Tot acum o cunoaşte pe Bulina, o fată deosebit de frumoasă şi cu forme voluptoase, cu care şi-ar fi dorit să trăiască multe bancuri vulgare sau măcar romantice.
De la moşul din bancul cu prezervativul care se îndoia de la mijloc Bulă a aflat un profund aforism:
Pe drum se întâlneşte şi cu un englez, Lordul John din bancul cu Tamisa.
Lordul John îl căuta pe vestitul Nastratin, un Mulla despre care se spunea nu numai că-şi aflase Bancul Personal, ci că avea mai multe bancuri personale, extrem de rafinate şi pline de înţelepciune.
Jocul întâmplării a făcut ca nu John ci Bulă al nostru să-l întâlnească pe Nastratin.
- Cum se face nene că matale eşti numai în bancuri cu tâlc? l-a întrebat visător băiatul.
- Păi cine m-a scornit pe mine şi cine pe tine, băi puţă?! i-a răspuns Nastratin.
Trecând peste orgoliul său, Nastratin i-a dat totuşi câteva sfaturi lui Bulă pentru a găsi o poantă aparte Bancului său Personal.
Ghidat de aceste sfaturi, Bulă a ajuns în deşert. Aici a făcut o atât de puternică insolaţie încât a putut dialoga chiar cu Soarele, care de obicei nu apare în bancuri şi rareori în înjurături - de exemplu despre Soarele mă-sii celui ce te-a supărat.
După ce îl întâlneşte şi pe Generalul din bancul cu cămila, Bulă ajunge la conurile uriaşe de piatră.
Privindu-le în lumina asfinţitului, cu Crivăţul suflându-i puternic în faţă, Bulă zâmbi.
Epilog:
După profunda experienţă trăită Bulă s-a hotărât să-şi schimbe meseria. A trecut de la creşterea animalelor la cultivarea pământului. Nu mai voia să fie cioban ci ţăran.
Crivăţul îi suflă în faţă un parfum ce-i aminti de bancurile cu francezii ce se întorceau acasă de la război.
- Vin Bulina! zise Bulă.
Eu aveam cumva o frustrare că nu am făcut-o până acum, aşa că mi-am luat audiobookul în lectura lui Florian Pittiş şi am ciulit urechile, visând să aud un text de o mare profunzime, încărcat de spiritualitate şi plin de învăţăminte.
Iar ce urmează este părerea mea personală, după această deosebită experienţă.
Nu uita: de gustibus non disputandum.
Băiatul se numea Bulă.
Era un ciobănel.
Avea un vis.
Visul i se tot repeta.
Visa că o să găsească o comoară lângă trei conuri uriaşe de piatră.
Tulburat de acest vis, s-a dus la o ţigancă să il interpreteze.
- Haoleu, matale o să găseşti o comoară lângă nişte conuri uriaşe de piatră! Mai mult, în călătoria ta o să-ţi trăieşti Bancul Personal - care e scopul vieţii pentru fiecare dintre noi! Aceasta a fost interpretarea profundă a visului enigmatic.
Motivat de cele auzite, Bulă a pornit la drum spre deşertul unde auzise că se aflau conurile.
În călătoria sa i-a întâlnit pe badea Gheorghe, pe Gigel, pe Ion şi Maria, fiecare dintre ei visând să-şi găsească Bancul Personal. Tot acum o cunoaşte pe Bulina, o fată deosebit de frumoasă şi cu forme voluptoase, cu care şi-ar fi dorit să trăiască multe bancuri vulgare sau măcar romantice.
De la moşul din bancul cu prezervativul care se îndoia de la mijloc Bulă a aflat un profund aforism:
Când îţi doreşti ceva cu adevărat, întreg Universul conspiră la realizarea dorinţei tale.
Tu trebuie doar să stai ca puturosul şi să nu faci nimic!
Imediat ce a auzit acest enunţ, l-a postat pe Facebook.Pe drum se întâlneşte şi cu un englez, Lordul John din bancul cu Tamisa.
Lordul John îl căuta pe vestitul Nastratin, un Mulla despre care se spunea nu numai că-şi aflase Bancul Personal, ci că avea mai multe bancuri personale, extrem de rafinate şi pline de înţelepciune.
Jocul întâmplării a făcut ca nu John ci Bulă al nostru să-l întâlnească pe Nastratin.
- Cum se face nene că matale eşti numai în bancuri cu tâlc? l-a întrebat visător băiatul.
- Păi cine m-a scornit pe mine şi cine pe tine, băi puţă?! i-a răspuns Nastratin.
Trecând peste orgoliul său, Nastratin i-a dat totuşi câteva sfaturi lui Bulă pentru a găsi o poantă aparte Bancului său Personal.
Ghidat de aceste sfaturi, Bulă a ajuns în deşert. Aici a făcut o atât de puternică insolaţie încât a putut dialoga chiar cu Soarele, care de obicei nu apare în bancuri şi rareori în înjurături - de exemplu despre Soarele mă-sii celui ce te-a supărat.
După ce îl întâlneşte şi pe Generalul din bancul cu cămila, Bulă ajunge la conurile uriaşe de piatră.
Privindu-le în lumina asfinţitului, cu Crivăţul suflându-i puternic în faţă, Bulă zâmbi.
Îşi aflase în sfârşit Bancul Personal.
Epilog:
După profunda experienţă trăită Bulă s-a hotărât să-şi schimbe meseria. A trecut de la creşterea animalelor la cultivarea pământului. Nu mai voia să fie cioban ci ţăran.
Crivăţul îi suflă în faţă un parfum ce-i aminti de bancurile cu francezii ce se întorceau acasă de la război.
- Vin Bulina! zise Bulă.
miercuri, 27 iunie 2012
Pacalici
Azi am avut de mâncare plăcintă de varză iar ca desert ... o chestie dulce ... nu ştiu cum se numeşte, dar era bună.
Daniel nu a vrut să mănânce plăcintă deloc.
Când am scos prăjitura din frigider a început să se milogească zgomotos. Mi-a cerut să-l pun în scaunul său şi cu privirea motanului din Shrek m-a rugat să-i dau prajitură.
Eu, sadic, i-am zis că mănâncă prăjitură doar cine mănâncă plăcintă; i-am dat o bucată de plăcintă iar el NUNUNUNU ... şi mi-a zis pe limba lui nişte înjurături apoi a reînceput miloageala.
- Nu! Plăcintă şi apoi prăjitură!
- NUNUNUNU!
- Bine!
Şi am început să savurez delicioşenia în faţa lui (să nu te superi Dane când o să citeşti asta, nu am făcut-o cu rautate). Apoi i-am mai oferit o bucată de plăcintă.
El ia plăcinta, ciupe un pic din coajă, mestecă din buze şi zice, dând din cap aprobator:
- Buuuun!
Apoi arată cu degetul spre prăjitură.
Eu eram perplex - prin cărţi citisem că faze de acest gen fac copii mult mai târziu!
Deja încearcă să mă păcălească?
(Să-ţi fie ruşine danezule!)
I-am dat o linguriţă de dulce şi apoi i-am mai dat încă o dată o bucată de plăcintă de varză.
A ronţăit un pic din coaja de cocă, a mestecat şi a zis iarăşi că e bun!
Ce era să fac?
L-am premiat!
I-am dat prăjitură! La un an şi nouă luni să încerce să mă păcălească?
Ce ne facem la trei ani?
Daniel nu a vrut să mănânce plăcintă deloc.
Când am scos prăjitura din frigider a început să se milogească zgomotos. Mi-a cerut să-l pun în scaunul său şi cu privirea motanului din Shrek m-a rugat să-i dau prajitură.
Eu, sadic, i-am zis că mănâncă prăjitură doar cine mănâncă plăcintă; i-am dat o bucată de plăcintă iar el NUNUNUNU ... şi mi-a zis pe limba lui nişte înjurături apoi a reînceput miloageala.
- Nu! Plăcintă şi apoi prăjitură!
- NUNUNUNU!
- Bine!
Şi am început să savurez delicioşenia în faţa lui (să nu te superi Dane când o să citeşti asta, nu am făcut-o cu rautate). Apoi i-am mai oferit o bucată de plăcintă.
El ia plăcinta, ciupe un pic din coajă, mestecă din buze şi zice, dând din cap aprobator:
- Buuuun!
Apoi arată cu degetul spre prăjitură.
Eu eram perplex - prin cărţi citisem că faze de acest gen fac copii mult mai târziu!
Deja încearcă să mă păcălească?
(Să-ţi fie ruşine danezule!)
Ce era să fac?
L-am premiat!
I-am dat prăjitură! La un an şi nouă luni să încerce să mă păcălească?
Ce ne facem la trei ani?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)