La cerere

În prima noapte când l-am avut acasă, a fost atât de cuminteeeeee; s-a trezit doar să ia masa (o dată la 3-4 ore), apoi somnic din plin.
L-am şi lăudat la toată lumea - vaaai ce îngeraş avem, putem să dormim liniştiţi, nu plânge, nu ţipă, doar mănâncă şi doarme.
Ehehe, a doua seară teroristul şi-a arătat adevărata sa faţă.
Copilul, ca să nu i se formeze cine ştie ce frustrări, cică trebuie alăptat la cerere - cum cere să-i dăm lăptic.
Ei bine, frăţioare, în noaptea a doua vietatea orăcăia din juma în juma de oră! Cere băiatu păpica, hai să-l alăptăm, ca să nu fie nemulţumit de universul în care tocmai a intrat... mama lui ...
Asta a fost tortura cu privarea de somn pe care ne-a aplicat-o. Au fost suficiente două noapţi de nesomn şi legănat ca să ajungem niste zombi ... la care el zâmbea fericit dimineaţa ... hehehe, v-am tras-o!
Pentru hranirea nou-născutului există două metode:
- alăptatul la cerere - de fiecare dată când cere îi dai lapte.
- alăptatul la program - alăptare la 3 ore, în rest poa' să plângă cât o vrea, nix păpica.
De la o bună prietenă, cu experienţă într-ale crescutului de copii am înţeles că e mai bună prima variantă - îl alăptezi la cerere.
Dar pentru că el e mic şi nu ştie când să ceară, îl educăm să ceară din trei în trei ore şi în rest, dacă plânge, e clar ca bună ziua că plânge şi orăcăie din alte cauze, nu de foame. Nu e la program, doar îl alăptezi când cere la ore divizibile cu 3, simplu!
Zici că e blog de mămică deja ...