Un reporter si un cameraman de la un post TV merg intr-un sat pentru a face un reportaj despre cum isi petrece ziua Badea Ion. Ajunsi acolo, il roaga sa povesteasca ce face in cursul zilei.
- D'apoi, dimineata ma scol si trag un pahar de palinca...
- Stai, bade Ioane, ca nu-i bine sa apara pe TV ca bei de dimineata. Zi mai bine ca "citesti ziarul"...
- No, atunce... dimineata ma scol, cetesc ziarul. Dupa aia dau la porc sa mance, dupa care mai cetesc inc-un ziar. Pana la pranz lucrez in atelier, in care timp cetesc vreo doua-tri carti... La masa mai cetesc vro doua reviste, iar sara adun fanul de pe cimp si cetesc in acelasi timp presa de sara. Dupa cina ma duc la biblioteca satului cu pretenii, iar la 10 cand inchide biblioteca merem cu toata trupa la Petre, ca el are tipografie!
joi, 30 septembrie 2010
duminică, 26 septembrie 2010
Poarta Branderburg
Şi asta ar fi vestita poartă:
Cu a sa statuie a Victoriei
Iar pe unde se vede dunga din piatră cubică trecea zidul Berlinului:
Mă gândeam, poarte era în est iar în vest, dincolo de zid, e monumentul soldatului sovietic ... cum aşa?
Body language
Aşa, deci azi am păpat de şapte ori ... ăăăă ... sau de opt? Şapte era la degetul arătător ?!
Sub nicio formă nu mai accept să fiu fotografiat! Ajunge!
Mmmm, chestia aia e interesantă! Oare ce gust o avea?
Ce o fi chestia din spatele cutiei ăstea negre cu sticlă înlăuntru?
Are păr şi pe faţă, scoate sunete ciudate când mă vede ... o fi maimuţă?
Oh, my God, iar îmi face poze maimuţa! Mă laşi!?!
Pozele cu gesturi obscene au fost cenzurate ... de unde o fi învăţat să-şi ţină degetele aşa?
Friedrich sau Wilhelm ...
În drum spre Poarta Brandenburg e statuia unui Friedrich sau Wilhelm ... ori era Friedrich Wilhelm ... nu aveau deloc imaginaţie nemţii ăştia când îşi alegeau numele la împăraţi
Bebelplatz
Acolo unde ard cărţi, vor arde oameni.
Am coborât din greşeală la o altă staţie de metrou şi am ajuns în Bebelplatz - locul unde fanaticii nazişti au ars cărţi, mii de cărţi, ca antrenament pentru ce a urmat.
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Ich bin ein Berliner
Am avut norocul unui repaus de bebe si asta tocmai la Berlin, sa casc gura la chestii de cale ferata...
si dupa-amiaza la colidat prin oras (de parca nu ar fi ajuns hectarele de expozitie ceferistica).
Cu doua fete pe cap, nu am putut fotografia in prima zi decat asta (Gedachtniskirche):
si doar pentru ca prin preajma erau magazine. Oh, God!
Cu doua fete pe cap, nu am putut fotografia in prima zi decat asta (Gedachtniskirche):
duminică, 19 septembrie 2010
La cerere
În prima noapte când l-am avut acasă, a fost atât de cuminteeeeee; s-a trezit doar să ia masa (o dată la 3-4 ore), apoi somnic din plin.
L-am şi lăudat la toată lumea - vaaai ce îngeraş avem, putem să dormim liniştiţi, nu plânge, nu ţipă, doar mănâncă şi doarme.
Ehehe, a doua seară teroristul şi-a arătat adevărata sa faţă.
Copilul, ca să nu i se formeze cine ştie ce frustrări, cică trebuie alăptat la cerere - cum cere să-i dăm lăptic.
Ei bine, frăţioare, în noaptea a doua vietatea orăcăia din juma în juma de oră! Cere băiatu păpica, hai să-l alăptăm, ca să nu fie nemulţumit de universul în care tocmai a intrat... mama lui ...
Asta a fost tortura cu privarea de somn pe care ne-a aplicat-o. Au fost suficiente două noapţi de nesomn şi legănat ca să ajungem niste zombi ... la care el zâmbea fericit dimineaţa ... hehehe, v-am tras-o!
Pentru hranirea nou-născutului există două metode:
- alăptatul la cerere - de fiecare dată când cere îi dai lapte.
- alăptatul la program - alăptare la 3 ore, în rest poa' să plângă cât o vrea, nix păpica.
De la o bună prietenă, cu experienţă într-ale crescutului de copii am înţeles că e mai bună prima variantă - îl alăptezi la cerere.
Dar pentru că el e mic şi nu ştie când să ceară, îl educăm să ceară din trei în trei ore şi în rest, dacă plânge, e clar ca bună ziua că plânge şi orăcăie din alte cauze, nu de foame. Nu e la program, doar îl alăptezi când cere la ore divizibile cu 3, simplu!
Zici că e blog de mămică deja ...
L-am şi lăudat la toată lumea - vaaai ce îngeraş avem, putem să dormim liniştiţi, nu plânge, nu ţipă, doar mănâncă şi doarme.
Ehehe, a doua seară teroristul şi-a arătat adevărata sa faţă.
Copilul, ca să nu i se formeze cine ştie ce frustrări, cică trebuie alăptat la cerere - cum cere să-i dăm lăptic.
Ei bine, frăţioare, în noaptea a doua vietatea orăcăia din juma în juma de oră! Cere băiatu păpica, hai să-l alăptăm, ca să nu fie nemulţumit de universul în care tocmai a intrat... mama lui ...
Asta a fost tortura cu privarea de somn pe care ne-a aplicat-o. Au fost suficiente două noapţi de nesomn şi legănat ca să ajungem niste zombi ... la care el zâmbea fericit dimineaţa ... hehehe, v-am tras-o!
Pentru hranirea nou-născutului există două metode:
- alăptatul la cerere - de fiecare dată când cere îi dai lapte.
- alăptatul la program - alăptare la 3 ore, în rest poa' să plângă cât o vrea, nix păpica.
De la o bună prietenă, cu experienţă într-ale crescutului de copii am înţeles că e mai bună prima variantă - îl alăptezi la cerere.
Dar pentru că el e mic şi nu ştie când să ceară, îl educăm să ceară din trei în trei ore şi în rest, dacă plânge, e clar ca bună ziua că plânge şi orăcăie din alte cauze, nu de foame. Nu e la program, doar îl alăptezi când cere la ore divizibile cu 3, simplu!
Zici că e blog de mămică deja ...
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Osama
Iată încă o poză cu fabrica de muştar de la noi de acasă:
Cum e născut pe 11 septembrie, nu putea să nu fie terorist ... şi să folosescă diverse metode de tortură cum ar fi privarea de somn şi urlarea în timpane ... mai vă povestesc.
Shpaga macht frei
Am mers cu socrii la spital să vadă şi ei vietatea.
Când să intrăm în curtea spitalului, portarul, care până atunci nu mă băgase niciodată în seamă, deşi trecusem pe lângă el de zeci de ori, se ridică la noi şi zice ferm:
Aloo, unde vă credeţi aici?! Nu aţi văzut afişul ăsta?! Programul de vizită este între 13 şi 18. Nu aveţi voie acum!
Eu înţeleg şi bag mâna în buzunar ... el îşi schimbă tonul:
... Nu putem să vă lăsăm, că ne văd ăştia!
Scot din buzunar 5 lei - nu aveam mai puţin ... el e deja prietenul nostru:
Aaaa! Vă duceţi să vedeţi copilul?! Păi de ce nu aţi spus aşa! Poftiţi, intraţi! Să vă trăăăăiascăăăă!
La spitalul Elias intrarea în Maternitate este păzită de un cerber vestit şi în lumea virtuală - o scorpie de asistentă care funcţionează şi ea după principiul enunţat în titlu ...
Am fost norocoşi că am născut în weekend şi nu am dat ochii cu ea - lucrează de luni până vineri, de la 8 la 15.
Luni a trebuit să aduc mama şi copilul acasă, aşa că mi-am pregătit în buzunar biletul de intrare cu Enescu.
Când am intrat însă, scorpia nu era ... ura!
Ne-am pregătit bagajul de plecare, am luat copilul de la neonato (unde copilul a avut parte de o neonatoloagă care era mai bună de tac'su decât de el) am îndesat prin buzunare telefoane şi am ieşit.
Pe hol - scorpia!
Privindu-ne dezamăgită, zice: Să vă trăiască ... etc!
După ce am trecut de ieşire Hermina îmi atrage atenţia că îmi flutura din buzunar o bancnotă de 5 lei ... ce sadic, i-am fluturat scorpiei momeala prin faţă, de aceea era aşa dezamăgită.
Când să intrăm în curtea spitalului, portarul, care până atunci nu mă băgase niciodată în seamă, deşi trecusem pe lângă el de zeci de ori, se ridică la noi şi zice ferm:
Aloo, unde vă credeţi aici?! Nu aţi văzut afişul ăsta?! Programul de vizită este între 13 şi 18. Nu aveţi voie acum!
Eu înţeleg şi bag mâna în buzunar ... el îşi schimbă tonul:
... Nu putem să vă lăsăm, că ne văd ăştia!
Scot din buzunar 5 lei - nu aveam mai puţin ... el e deja prietenul nostru:
Aaaa! Vă duceţi să vedeţi copilul?! Păi de ce nu aţi spus aşa! Poftiţi, intraţi! Să vă trăăăăiascăăăă!
La spitalul Elias intrarea în Maternitate este păzită de un cerber vestit şi în lumea virtuală - o scorpie de asistentă care funcţionează şi ea după principiul enunţat în titlu ...
Am fost norocoşi că am născut în weekend şi nu am dat ochii cu ea - lucrează de luni până vineri, de la 8 la 15.
Luni a trebuit să aduc mama şi copilul acasă, aşa că mi-am pregătit în buzunar biletul de intrare cu Enescu.
Când am intrat însă, scorpia nu era ... ura!
Ne-am pregătit bagajul de plecare, am luat copilul de la neonato (unde copilul a avut parte de o neonatoloagă care era mai bună de tac'su decât de el) am îndesat prin buzunare telefoane şi am ieşit.
Pe hol - scorpia!
Privindu-ne dezamăgită, zice: Să vă trăiască ... etc!
După ce am trecut de ieşire Hermina îmi atrage atenţia că îmi flutura din buzunar o bancnotă de 5 lei ... ce sadic, i-am fluturat scorpiei momeala prin faţă, de aceea era aşa dezamăgită.
luni, 13 septembrie 2010
Prin labirint
Îmi plăceau cărţile care erau împărţite pe capitole - intitulate sugestiv - şi care aveau şi scurte descrieri ale conţinutului capitolului ... să ştii la ce te să te aştepţi.
Ce scriu azi ar face parte din cartea: Rătăcind prin labirint
Capitolul s-ar numi: Labirintul din bucătărie
Descrierea: În care eroul nostru, rămas singur acasă, trebuie să facă ceai, supă şi un pic de curăţenie, având astfel ocazia să descopere limitările condiţiei masculine în "labirintul din bucătărie".
Având în vedere venirea pe lume a vietăţii şi faptul că Hermina era încă la maternitate, am fost nevoit să intru în bucătărie ... nu pentru a mânca, nici nu ştiu pentru ce... Ce-oi fi avut în cap?
Primul lucru ce trebuia făcut era un ceai de creţişoară. Buun!
Ştiu cum pornesc aragazul ... am pus apa la fiert ... acum ... unde o fi creţişoara asta?
Am început să caut, sistematic, că-s fecioară, ca fi-miu.
Nimic! Unde o fi ?
Am citit într-o carte că bărbaţii suferă uneori de ceea ce se numeşte halucinaţie negativă: nu văd lucruri ce sunt în faţa ochilor lor.
Cred că asta se întâmplă cu mine ... creţişoara trebuie să fie pe aici pe undeva ... aşa că m-am încruntat un pic, să am privirea scrutătoare a lui Superman, să văd ce e în faţa mea. Mă uit pe raftul pe care fata ţine o mie de condimente şi ceaiuri, trebuie să fie aici!
Nu!
Hai să mai explorăm încă o dată bucătăria, îmi zic, moment în care sunt sigur că au început să sughită, ea şi toată familia ei ...
Nimic ... nicăieri ... hai să o sun!
Îmi răspunde şi îmi zice unde este ... pe raftul explorat anterior ... în faţa ochilor mei era o cutie pe care scria mare "CREŢIŞOARĂ". Biiiiiiiiiiiiiiiiiiiip!
Acum să facem supă.
Oala unde o fi ?
Oh God, not again! Please, not again!
Am spălat-o mai devreme eu ... deci nu e ascunsă de Hermina prin cine ştie ce falie spaţio-temporală din acest univers misterios ce e Bucătăria.
Problema este nu unde este oala ci unde am pus-o eu!
Nu are de ce să fie dificil ... unde e? Unde?
Ei, acum cred că au început să sughită chinezii care au făcut oala ... milioane de chinezi şi mamele lor.
Ce mă fac?
Dacă o sun nu are de unde să ştie unde e oala, eu am pus-o pe aici pe undeva, eu am pierdut-o în labirint!
Să fim calmi ... este în faţa ochilor noştri ... e aici ... iat-o - pe blatul mobilei! Imposibil! Îmi fac singur scamatorii; aşa cred că face şi David Copperfield la el acasă ... uite oala, nu e oala!
Curăţenia a decurs fără probleme; sau dacă au fost, eu nu le-am observat.
Eu nu înţeleg, dom'le, cum de se descurcă femeile în spaţiul ăsta nebulos care este bucătăria ... nu înţeleg. Sunt chestii simple pe care nu le pot face, dar totuşi în bucătărie zici că au GPS - direct la ţintă.
Şi dacă tot am ajuns la dileme d'astea ... de multe ori mă întreb cum de mă vede din sufragerie ce fac prin bucătărie de-mi zice:
Aruncă în coşul de gunoi, nu le lăsa pe masă!
sau
De acolo le-ai luat? Pune-le la locul lor!
etc.
Bebe update:
Am adus fiinţa acasă.
Dificil nene, ce ne facem cu ea?
Scânceşte, trebuie alăptată, spălată, schimbată ... Hermina e încă prea puţin mobilă din cauza cezarianei aşa că ... mâine-poimâine o să mă întreb: Copilul unde o fi? Era aici ... sau l-am lăsat în dormitor? În pătuţ nu e şi nu merge încă ... Oh God! It is happening again!
Da, ştiu ... o să mai pun poze ... că dacă ne filmăm cum ne chinuim cu el şi punem pe net, prea ne facem de râs!
Ce scriu azi ar face parte din cartea: Rătăcind prin labirint
Capitolul s-ar numi: Labirintul din bucătărie
Descrierea: În care eroul nostru, rămas singur acasă, trebuie să facă ceai, supă şi un pic de curăţenie, având astfel ocazia să descopere limitările condiţiei masculine în "labirintul din bucătărie".
Având în vedere venirea pe lume a vietăţii şi faptul că Hermina era încă la maternitate, am fost nevoit să intru în bucătărie ... nu pentru a mânca, nici nu ştiu pentru ce... Ce-oi fi avut în cap?
Primul lucru ce trebuia făcut era un ceai de creţişoară. Buun!
Ştiu cum pornesc aragazul ... am pus apa la fiert ... acum ... unde o fi creţişoara asta?
Am început să caut, sistematic, că-s fecioară, ca fi-miu.
Nimic! Unde o fi ?
Am citit într-o carte că bărbaţii suferă uneori de ceea ce se numeşte halucinaţie negativă: nu văd lucruri ce sunt în faţa ochilor lor.
Cred că asta se întâmplă cu mine ... creţişoara trebuie să fie pe aici pe undeva ... aşa că m-am încruntat un pic, să am privirea scrutătoare a lui Superman, să văd ce e în faţa mea. Mă uit pe raftul pe care fata ţine o mie de condimente şi ceaiuri, trebuie să fie aici!
Nu!
Hai să mai explorăm încă o dată bucătăria, îmi zic, moment în care sunt sigur că au început să sughită, ea şi toată familia ei ...
Nimic ... nicăieri ... hai să o sun!
Îmi răspunde şi îmi zice unde este ... pe raftul explorat anterior ... în faţa ochilor mei era o cutie pe care scria mare "CREŢIŞOARĂ". Biiiiiiiiiiiiiiiiiiiip!
Acum să facem supă.
Oala unde o fi ?
Oh God, not again! Please, not again!
Am spălat-o mai devreme eu ... deci nu e ascunsă de Hermina prin cine ştie ce falie spaţio-temporală din acest univers misterios ce e Bucătăria.
Problema este nu unde este oala ci unde am pus-o eu!
Nu are de ce să fie dificil ... unde e? Unde?
Ei, acum cred că au început să sughită chinezii care au făcut oala ... milioane de chinezi şi mamele lor.
Ce mă fac?
Dacă o sun nu are de unde să ştie unde e oala, eu am pus-o pe aici pe undeva, eu am pierdut-o în labirint!
Să fim calmi ... este în faţa ochilor noştri ... e aici ... iat-o - pe blatul mobilei! Imposibil! Îmi fac singur scamatorii; aşa cred că face şi David Copperfield la el acasă ... uite oala, nu e oala!
Curăţenia a decurs fără probleme; sau dacă au fost, eu nu le-am observat.
Eu nu înţeleg, dom'le, cum de se descurcă femeile în spaţiul ăsta nebulos care este bucătăria ... nu înţeleg. Sunt chestii simple pe care nu le pot face, dar totuşi în bucătărie zici că au GPS - direct la ţintă.
Şi dacă tot am ajuns la dileme d'astea ... de multe ori mă întreb cum de mă vede din sufragerie ce fac prin bucătărie de-mi zice:
Aruncă în coşul de gunoi, nu le lăsa pe masă!
sau
De acolo le-ai luat? Pune-le la locul lor!
etc.
Bebe update:
Am adus fiinţa acasă.
Dificil nene, ce ne facem cu ea?
Scânceşte, trebuie alăptată, spălată, schimbată ... Hermina e încă prea puţin mobilă din cauza cezarianei aşa că ... mâine-poimâine o să mă întreb: Copilul unde o fi? Era aici ... sau l-am lăsat în dormitor? În pătuţ nu e şi nu merge încă ... Oh God! It is happening again!
Da, ştiu ... o să mai pun poze ... că dacă ne filmăm cum ne chinuim cu el şi punem pe net, prea ne facem de râs!
sâmbătă, 11 septembrie 2010
A venit vietatea ...
După ceva peripeţii, a venit vietatea noastră, azi (11.09.2010) la 14:35.
A fost să fie prin cezariană.
După ce am aşteptat cu nerăbdare luni şi zile, dintre care ultima (zi) am petrecut-o jucând cărţi în maternitate (a fost stres mare, deh! şi Hermina nu a vrut şotron pentru că ieşea juniorul), individu' a văzut lumina zilei (mai degrabă neonul de la maternitate) la 3,06 kg, 50 cm şi nota 9 - notă pentru care o să ia o urecheală acasă ... avem pretenţii mai mari de la el, desigur!
Hermina e ok. Şi el la fel.
Şi pentru că imaginea face cât o mie de cuvinte, ecce homo:
Bineînţeles că e frumos, doar e fi-miu! Da, da, o avea şi de la mă-sa un pic ... aşa, ca să nu iasă clona lu' Costică.
Să mai povestesc că în maternitate trebuie să vii cu trusa de anestezie de acasă (inclusiv substanţa)?
Sau că nu e departe momentul în care doctorul m-ar fi chemat la operaţie, cerându-mi să aduc de acasă ac şi aţă, zicându-mi: "Am scos individu'! Acum treci la cusut ... ştii sutura în surjet? Nu? Coase şi tu în cruciş ... şi când termini, o duci în camera vecină, stingi lumina şi tragi uşa."
Later edit:
Vai de blogu meu ... o să devină unul cu poze şi povestiri cu bebe. Hehe!
Stai să vină el acasă ... să vedeţi ce mi-l bliţuiesc ... mânca-l-ar nenea de fimiu.
Si mai later edit:
Uitasem să mă plâng ...
Cel mai nasol moment la naştere, cel mai chinuitor, e acela când aştepţi să iasă cineva şi să te anunţe că, gata, a venit micuţul.
Nu se compară nici cu operaţia, nici nu durerile unei naşteri normale ... sunt sigur.
Şi tocmai de aceea, fiind partea cea mai grea, o îndurăm noi, bărbaţii!
Îmi vine să mă îmbăt, dar nu văd rostul intoxicaţiei cu alcool pe motiv de înmulţire ...
A fost să fie prin cezariană.
După ce am aşteptat cu nerăbdare luni şi zile, dintre care ultima (zi) am petrecut-o jucând cărţi în maternitate (a fost stres mare, deh! şi Hermina nu a vrut şotron pentru că ieşea juniorul), individu' a văzut lumina zilei (mai degrabă neonul de la maternitate) la 3,06 kg, 50 cm şi nota 9 - notă pentru care o să ia o urecheală acasă ... avem pretenţii mai mari de la el, desigur!
Hermina e ok. Şi el la fel.
Şi pentru că imaginea face cât o mie de cuvinte, ecce homo:
 |
Să mai povestesc că în maternitate trebuie să vii cu trusa de anestezie de acasă (inclusiv substanţa)?
Sau că nu e departe momentul în care doctorul m-ar fi chemat la operaţie, cerându-mi să aduc de acasă ac şi aţă, zicându-mi: "Am scos individu'! Acum treci la cusut ... ştii sutura în surjet? Nu? Coase şi tu în cruciş ... şi când termini, o duci în camera vecină, stingi lumina şi tragi uşa."
Later edit:
Vai de blogu meu ... o să devină unul cu poze şi povestiri cu bebe. Hehe!
Stai să vină el acasă ... să vedeţi ce mi-l bliţuiesc ... mânca-l-ar nenea de fimiu.
Si mai later edit:
Uitasem să mă plâng ...
Cel mai nasol moment la naştere, cel mai chinuitor, e acela când aştepţi să iasă cineva şi să te anunţe că, gata, a venit micuţul.
Nu se compară nici cu operaţia, nici nu durerile unei naşteri normale ... sunt sigur.
Şi tocmai de aceea, fiind partea cea mai grea, o îndurăm noi, bărbaţii!
Îmi vine să mă îmbăt, dar nu văd rostul intoxicaţiei cu alcool pe motiv de înmulţire ...
duminică, 5 septembrie 2010
joi, 2 septembrie 2010
Cu barca pe lacul Tei
Dupa cum spuneam, ne-am dat in barci pe lacul Tei ...
Vazusem ca sunt barci si hidrobicilete pe lac si am zis sa facem o proba ... in prima zi friguroasa din vara asta.
Bad ideea!
Am vaslit, pozat, vaslit, pozat cam 15 minute ... pana cand m-am prins ca barca nu vrea sa se indrepte unde vreau eu. Oups!
Batea vantul si mai mult timp pierdeam sa tin barca pe directie decat cu vaslitul propriu zis ... si ne-a luat 45 minute de vaslit vartos sa ne intoarcem in punctul de unde am plecat ...
HDR pe lac:
Vazusem ca sunt barci si hidrobicilete pe lac si am zis sa facem o proba ... in prima zi friguroasa din vara asta.
Bad ideea!
Am vaslit, pozat, vaslit, pozat cam 15 minute ... pana cand m-am prins ca barca nu vrea sa se indrepte unde vreau eu. Oups!
Batea vantul si mai mult timp pierdeam sa tin barca pe directie decat cu vaslitul propriu zis ... si ne-a luat 45 minute de vaslit vartos sa ne intoarcem in punctul de unde am plecat ...
HDR pe lac:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)