Her

De ce suntem fericiti?

Hai că l-am regăsit pe TED cel mai tare site de ... stand-up comedy.  
Iată două scurte conferinte ale lui Dan Gilbert, autorul cărţii "În căutarea fericirii".
 Prima - de ce suntem fericiti?






Ideile principale - pentru tine Vali, mai ales - ar fi următoarele:
-  la trecerea de la maimuţă la om ne-am ales cu o treime de creier in plus - cu ea ne putem imagina orice ne dorim să trăim ... ce legătură are asta cu restul scrie în carte.
- fericirea ne-o sintetizăm, ne-o producem noi înşine deşi credem că e ceva ce vom găsi, dacă suntem norocoşi, la capătul unui drum lung, după mari eforturi.
- libertatea de a alege mai mult ne încurcă decât ne ajută să fim fericiţi.
In concluzie - 'tis nothing good or bad but thinking makes it so.

A doua -despre aşteptări eronate.






Ce zice aici?
- valoarea aşteptată a unei acţiuni = (şansele de a câştiga ceva din ea) X (ce valoare are acel câştig pentru noi) . Ştiind asta putem stabili cu precizie cum trebuie să acţionăm în orice situaţie.
- Din păcate, în viaţă, nu suntem capabili să estimăm corect atât şansele de a câştiga ceva dintr-o acţiune cât şi valoarea câştigului obţinut de pe urma acţiunii ... ce matemtic sună ... eh, vedeţi filmul măi, că omul dă exemple.
- Ne subestimăm şansele viitoarelor noastre suferinţe şi ne supraestimăm valoarea plăcerilor prezente.

Enjoy!

Picaturi

 

Creiereala

Am gasit o scenetă de stand-up commedy având ca temă cablajele făcute aiurea.
Mă gândeam că dacă-l vedeam pe comediantul ăsta prin autobuz aş fi fost foarte atent la buzunare; acum, că am văzut filmul, sper să nu-mi scadă vigilenţa...

 Despre ce ar fi vorba?
Nenea de mai sus e un sadic ... a făcut experimente pe oameni ce nu-şi recunosc mama, le-a dat oglinzi altora ce "suferă" de membre fantoma pentru a şi le contempla.

Care dintre următoarele personaje credeţi că e KIKI şi care-i BUBA?

Dezorientat

... şi după ce ne-am probat "gipanul" pe drumuri neasfaltate şi am trecut pe lângă muzeul trovanţilor ...

am urcat până la Mânăstirea Arnota.
Biserica era însă în renovare aşa că ne-am relaxat un pic ...

 

privind în vale la Mânăstirea Bistriţa ... Dom'le, da' multe mânăstiri p'aici!

Apoi am luat-o la pas prin Cheile Bistriţei ...

 

... şi am ajuns într-un loc pe care-l credeam în altă parte, peştera urşilor.
Oups, acum văd, căutând un link pe Google pentru ea, că de fapt peştera asta a urşilor chiar e în altă parte ... în munţii Apuseni.
Hehe, păi şi noi ce am văzut?
Am văzut o altă peşteră a urşilor, de fapt doar intrarea, că ne-a ajuns urcuşul atât de bine amenajat:

La ieşirea din chei, chiar lângă Mănăstirea Bistriţa (da măi, ştiu, şi Bistriţa e în altă parte !),

... am văzut acest indicator, pe care scrie (las' că vă spun eu) "Peştera Liliecilor".

Ei bine, cu asta ne-a dat gata.
Care peşteră a liliecilor o fi?
Cea din Arad, din Piatra Craiului sau din Moeciu?
Citisem despre ea pe net înainte de a pleca ... cică (şi) aici s-a retras Zalmoxis  să mediteze.
Când am ajuns acolo am aflat că nu era vorba de Zalmoxis ci de sfântul Grigorie Decapolitul - de fapt nu de el ci de moaştele sale.

 

 

Am gipan

Azi ne-am zis că ce poate fi mai frumos decât o zi de shoping ... şi unde să facem noi shoping?
În Oltenia pe undeva ... în Râmnicu Vâlcea de exemplu, că doar nu în Bucureşti ...
Buun... hai fuga pe-acolo!
Şi odată ajunşi ne-am hotărât să vedem şi noi măcar o cheie (sau un chei ?), că tot ne-am reprofilat pe d-astea ... Cheile Sohodolului, Cheile Olteţului, Cheile Bistriţei ... pe acolo pe undeva.
Şi de data asta ne-am bazat pe GPS ... şi de data asta ne-a tras ţeapă, exact când aveam mai multă nevoie de el, aşa că am verificat pe viu câteva legi ale lui Murphy. Mai mult de atât, traseul cel mai scurt trecea, neică, pe un drum neasfaltat; noi nu am ascultat sfatul unui bătrân afumat de rachiu întâlnit pe drum care zicea să ne întoarcem pe drumul naţional ... aşa că am avut ocazia să testăm capacităţile de vehicol de teren ale bolidului nostru... a mers; ne-a dus şi ne-a întors!
Nu pun poza cu maşina cum arată acum că mă fac de râs.