Vasana

Într-un dispensar de la ţară intră un bătrânel.
- Dom' Doctor. Hapciu ... Strănut de două zile, ajută-mă!
Doctorul se uită prin sertare; nu avea decât laxativ. Criză, deh!
- Nu am tataie ce să-ţi dau. Abţine-te şi mata cumva.
- Dă-mi dom' doctor un bulin ceva că ... hapciu ... mor dacă mai o ţin aşa. Hapciu ... Te rog, taică!
Doctorul îşi zice că poate nu ar strica să încerce pe bietul om efectul placebo. Ia laxativul şi il întinde moşului.
- Ia tataie de aici trei linguriţe, ca doză de pornire!  Şi dacă nu-ţi trece într-o oră mai ia trei!

Moşul plecă şi după jumătate de oră, când i se termină programul, doctorul ieşi din cabinet.Îl văzu pe bătrân sprijinit de poartă, cu un zâmbet senin pe faţă.
- Ei tataie! Cum e?! Ţi-a trecut?! Mai strănuţi?
- Păi ce crezi taică?! Mai am curaj?

................................................

Eram la mare. Căldură mare!
Am băut lapte dimineaţa şi apoi am ieşit la plajă. Ce vremuri ! Eram doar noi doi ... nu trebuia să avem grijă de copil ... ceee vremuri!
Spre seară, când ne-am întors, am constatat că nu am pus cutia de lapte în frigider.
Hermina zice:
- Lasă-l afară, că până mâine o să se facă lapte bătut; aşa făcea mamaia!
L-am lăsat ...
A doua zi, dimineaţă, cineva trebuia să fie cobai, să guste laptele bătut pe care îl făcusem cu atâta pricepere.
Da, evident, eu l-am gustat!
Nu aş vrea să-ţi descriu gustul - îţi poţi închipui însă; a fost cea mai greţoasă experienţă gustativă din viaţa mea ... şi acum mă contract un pic când încerc să-mi amintesc.

Ei bine, de atunci, o bună bucată de vreme nici nu am mai vrut să văd lactate. Toate evocau foarte viu beatifica experienţă de la mare, atât de intens încât nu puteam nici măcar să gust. Iaurt, sana, lapte bătut sau dulce ... nimic!
Deşi vocea raţiunii îmi zicea clar - laptele acesta nu are nimic de-a face cu cel stricat pe care l-am gustat acum două-trei luni - reacţia corpului era de intensă repulsie. NU! NU! NU!

Iar primul iaurt pe care m-am luptat să-l mânânc la câteva luni după aceea, pot zice că mi s-a părut deosebit de ... insipid.
Acum însă toată povestea asta a trecut. Mi-e doar o lecţie ...

De multe ori mă revoltă şi mi se pare greu de crezut că nu putem face lucruri care sunt logice, simple, clare.
Ce absurd e când acţionăm robotic şi iraţional, când facem lucruri pentru care nu avem explicaţii, doar pentru că "aşa simţim" ... de multe ori neştiind deloc ce ne-a învăţat să fim aşa.
Şi chiar dacă am şti cauza, tot ne-ar fi greu să depăşim un blocaj pe care mintea l-a creat, poate într-o secundă de greaţă trăită intens.
Asta nu înseamnă însă că e normal şi obligatoriu să rămânem aşa, să considerăm robotismele astea că ne definesc, că "aşa suntem", de pacă ne-ar fi scrise în codul genetic precum ne e scris faptul că avem 5 degete la o mână. Că doar nu o să trăim fără iaurt o viaţă întreagă, nu?!