Dacă eşti român, călătoria în timp e foarte posibilă. Se numeşte emigrare.
(Catavencii dixerunt)
joi, 28 iulie 2011
miercuri, 27 iulie 2011
vineri, 22 iulie 2011
Face a book
Primul film titrat pe care l-am vazut la cinematograful din oras era despre o fiinta numita Veti. Fiind inca in clasa intai, eram foarte incantat ca m-am descurcat cat de cat sa inteleg ce era titrat pe ecran.
In drum spre casa am inceput sa comentez cu taica-meu filmul - Veti in sus , Veti in jos.
Si tata a inceput sa rada: "Bai nu e VETI este IETI!"
Ei na, cum sa fie Ieti ...?!
Si mi-a zis ceva cu i grec, ca V cu coada este Y.
A doua zi am cascat gura revoltat la afisul cu "Veti, omul zapezilor" ... ce idioti grecii astia - e clar ca e V!
Prima carte pe care am citit-o, ignorand Abecedarul, a fost Cei trei muschetari a lui Dumas. Tot in clasa intai.
Nu mai stiu de ce am ales sa o citesc ... mi-o laudase tata probabil.
Dumas e de admirat pentru extraordinarul sau talent de a evoca imagini vii in cuvinte - a fost ca un film aceasta prima lectura. Si dupa ea, am fost in mod constant dezamagit de faptul ca toate ecranizarile pe care le-am vazut nu au fost la inaltimea "filmului" vazut de mine prima data, cand am citit cartea.
Si aici am avut parte de incurcaturi - de ce D'Artagnan se citeste Dartanian - asa zicea tata. Si francejii astia sunt zapaciti, una scriu si alta citesc.
Hehe, multa vreme Richelieu a fost Richeleu si nu Rişelieu.
Dupa muschetari am trecut o vreme si la povesti, cum era normal.
In clasa a patra deja nu mai aveam nimic serios de citit in biblioteca de acasa. Si am descoperit ca la etajul doi in scoala mea era o biblioteca, mica dar plina de carti.
Cum nu se imprumutau carti decat celor din gimnaziu, am rugat-o pe tovarasa sa-mi puna o pila. A mers cu mine sa gireze ca sunt om serios.
Bibliotecara m-am intrebat ce vreau sa citesc ... Julesverne am zis. C'mon, cum sa-i zica Jul Vern?!
Citisem deja Steaua Sudului si Tinutul blanurilor dar stiam ca are carti mult mai bune.
Si uite asa am inceput sa devorez biblioteca scolara.
Odata am luat o carte - parca Ivanhoe (alt nume ciudat ... Aivanhu? De unde si pana unde ?! Poreclisem administratorul ivanhoe - citit asa cum se scrie .. hehe!) - si am adus-o a doua zi.
Bibliotecara nu m-a crezut ca am citit-o intr-o zi si m-a pus sa-i povestesc despre ce e vorba in carte. M-am descurcat foarte bine se pare, ca mi-a dat Rob Roy de acelasi autor - care m-a plictisit rau de tot ...
Povestesc astea ca sa intelegeti de unde vin -6 dioptrii la lentilele ce le port pe nas.
Si-n liceu am continuat sa devorez cu acelasi elan.
Apoi a venit facultatea si brusc ritmul lecturii s-a incetinit.
In anul III de facultate, in sesiunea de vara, m-am dus sa invat pentru un examen in Cismigiu.
Langa mine s-a asezat un veteran de razboi care a intret in vorba cu mine.
Mi-a povestit ca a fost prizonier la nemti, ca a invatat in captivitate sa repare masini de cusut, ca Antonescu era baiat bun ... nu mi-a zis ca regele Mihai a fost un tradator cum pretind alcoolicii in zilele astea.
Ei si uite asa, tot trancanind de una de alta, mosulica imi zice la un moment dat:
Mai eu am vazut multi tineri, cu multi studenti am stat de vorba ... inculti ca cei la Constructii nu am intalnit!
Nici acum nu stiu daca asta era o concluzie trasa si din dialogul cu mine ...
Am incercat sa justific cumva incultura de care zicea tataie prin prisma exeprientei personale - de prin anul II nu prea am mai avut timp de citit povesti pentru ca imi lua mult timp invatatul, proiectele etc.
Foamea de carte a ramas mereu in mine ... Dar multa vreme nu prea i-am dat satisfactie - am vreo zece carti incepute si neterminate, sau citite pe sarite.
De la un moment dat am trecut la carti audio - asa am "auzit" de bomba de aur a lui Cartarescu si de cum si-a aflat Viktor Frankl sensul vietii in lagar.
Ca un harciog am strans sute - poate mii - de carti de pe internet. Cateva zeci le-am si printat, legat si citit ... majoritatea sunt uitate undeva prin casa, trase pe dvd-uri.
Asta pana acum, cand fata mea mi-a luat cadou de ziua mea - anticipat - un Kindle ... Eu am zis Kinder ea a inteles Kindle! Femeile asta, ce bine incurca ele lucrurile!
Cum ce e ala Kindle?
Asta:
E o chestie prea simpla ca sa poti face altceva cu ea in afara de a citi. Dar de citit citesti ca de pe hartie ...
Asa ca, mi-am aruncat pe el cateva zeci de carti si ... am iesit de aici!
In drum spre casa am inceput sa comentez cu taica-meu filmul - Veti in sus , Veti in jos.
Si tata a inceput sa rada: "Bai nu e VETI este IETI!"
Ei na, cum sa fie Ieti ...?!
Si mi-a zis ceva cu i grec, ca V cu coada este Y.
A doua zi am cascat gura revoltat la afisul cu "Veti, omul zapezilor" ... ce idioti grecii astia - e clar ca e V!
Prima carte pe care am citit-o, ignorand Abecedarul, a fost Cei trei muschetari a lui Dumas. Tot in clasa intai.
Nu mai stiu de ce am ales sa o citesc ... mi-o laudase tata probabil.
Si aici am avut parte de incurcaturi - de ce D'Artagnan se citeste Dartanian - asa zicea tata. Si francejii astia sunt zapaciti, una scriu si alta citesc.
Hehe, multa vreme Richelieu a fost Richeleu si nu Rişelieu.
Dupa muschetari am trecut o vreme si la povesti, cum era normal.
In clasa a patra deja nu mai aveam nimic serios de citit in biblioteca de acasa. Si am descoperit ca la etajul doi in scoala mea era o biblioteca, mica dar plina de carti.
Cum nu se imprumutau carti decat celor din gimnaziu, am rugat-o pe tovarasa sa-mi puna o pila. A mers cu mine sa gireze ca sunt om serios.
Bibliotecara m-am intrebat ce vreau sa citesc ... Julesverne am zis. C'mon, cum sa-i zica Jul Vern?!
Citisem deja Steaua Sudului si Tinutul blanurilor dar stiam ca are carti mult mai bune.
Si uite asa am inceput sa devorez biblioteca scolara.
Odata am luat o carte - parca Ivanhoe (alt nume ciudat ... Aivanhu? De unde si pana unde ?! Poreclisem administratorul ivanhoe - citit asa cum se scrie .. hehe!) - si am adus-o a doua zi.
Bibliotecara nu m-a crezut ca am citit-o intr-o zi si m-a pus sa-i povestesc despre ce e vorba in carte. M-am descurcat foarte bine se pare, ca mi-a dat Rob Roy de acelasi autor - care m-a plictisit rau de tot ...
Povestesc astea ca sa intelegeti de unde vin -6 dioptrii la lentilele ce le port pe nas.
Si-n liceu am continuat sa devorez cu acelasi elan.
Apoi a venit facultatea si brusc ritmul lecturii s-a incetinit.
In anul III de facultate, in sesiunea de vara, m-am dus sa invat pentru un examen in Cismigiu.
Langa mine s-a asezat un veteran de razboi care a intret in vorba cu mine.
Mi-a povestit ca a fost prizonier la nemti, ca a invatat in captivitate sa repare masini de cusut, ca Antonescu era baiat bun ... nu mi-a zis ca regele Mihai a fost un tradator cum pretind alcoolicii in zilele astea.
Ei si uite asa, tot trancanind de una de alta, mosulica imi zice la un moment dat:
Mai eu am vazut multi tineri, cu multi studenti am stat de vorba ... inculti ca cei la Constructii nu am intalnit!
Nici acum nu stiu daca asta era o concluzie trasa si din dialogul cu mine ...
Am incercat sa justific cumva incultura de care zicea tataie prin prisma exeprientei personale - de prin anul II nu prea am mai avut timp de citit povesti pentru ca imi lua mult timp invatatul, proiectele etc.
Foamea de carte a ramas mereu in mine ... Dar multa vreme nu prea i-am dat satisfactie - am vreo zece carti incepute si neterminate, sau citite pe sarite.
De la un moment dat am trecut la carti audio - asa am "auzit" de bomba de aur a lui Cartarescu si de cum si-a aflat Viktor Frankl sensul vietii in lagar.
Ca un harciog am strans sute - poate mii - de carti de pe internet. Cateva zeci le-am si printat, legat si citit ... majoritatea sunt uitate undeva prin casa, trase pe dvd-uri.
Asta pana acum, cand fata mea mi-a luat cadou de ziua mea - anticipat - un Kindle ... Eu am zis Kinder ea a inteles Kindle! Femeile asta, ce bine incurca ele lucrurile!
Cum ce e ala Kindle?
Asta:
Asa ca, mi-am aruncat pe el cateva zeci de carti si ... am iesit de aici!
marți, 19 iulie 2011
Vulcanii noroiosi
Un absolvent al Facultatii de Instalatii, cand a vizitat vulcanii noroiosi, contempland dezastrul a zis:
"Cred ca ii pot repara!"
"Cred ca ii pot repara!"
luni, 18 iulie 2011
Ce e aia?
La ultima iesire in parc, Dan a vazut un trenulet ... si a fost atat de impresionat incat:
Dar si mai uimit a fost de o fantana arteziana:
... si dupa ce s-a saturat de atata uimire i-a venit chef de mers si m-a cocosat ...
Ctrl+Alt+^
Calculatorul e un magnet pentru vietatea asta mica, care deja a reusit sa desprinda (nu definitiv din fericire) cateva taste.
Dupa ultima repriza de butonare rapida (si parca prevazand ce cadou imi doresc de ziua mea :D) m-am trezit cu calculatorul astfel:
A trebuit sa caut un pic pe net, cu ecranul rasturnat, ca sa aflu ce taste a apasat: Ctrl+Alt+^ ... Nu a vrut sa ne spuna!
Dupa ultima repriza de butonare rapida (si parca prevazand ce cadou imi doresc de ziua mea :D) m-am trezit cu calculatorul astfel:
Pierdut focoase, le declar nule!
Slava Domnului ca nu are Romania arma nucleara!
Pe de o parte imi inchipui ce ar fi zis Basescu despre Putin, despre mama lui si despre toti rusnacii, cand am vazut ce zice doar asa, cu o promisiune de scutec anti-racheta.
Pe de alta parte, va dati seama cum ar fi aratat casele cu turnulete ale unor cetateni romani mai bronzati, placate cu uraniu?!
Pe de o parte imi inchipui ce ar fi zis Basescu despre Putin, despre mama lui si despre toti rusnacii, cand am vazut ce zice doar asa, cu o promisiune de scutec anti-racheta.
Pe de alta parte, va dati seama cum ar fi aratat casele cu turnulete ale unor cetateni romani mai bronzati, placate cu uraniu?!
marți, 12 iulie 2011
iPhone 4 devine SLR
Care aveti iPhone 4?!
You are lucky today - va puteti transforma mobilul (i se poate zice asa unui iPhone?) intr-un SLR :
(sursa)
Hai sa ne batem in macro-uri, manca-v-as!
Later edit:
Cica noul iPhone 5 daca-l scapi in chiuveta plina cu vase murdare ti le spala in 30 secunde.
Iar radiatiile pe care el le emite au un efect benefic asupra creierului - s-au facut studii stiintifice care au indicat o crestere a coeficientului de intelegenta al utilizatorilor de iPhone cu 70 de procente fata de lotul martor care folosea alte telefoane mobile.
Lasand gluma la o parte, e de admirat perseverenta si ingeniozitatea cu care cei de la Apple isi promoveaza produsul.
Dar totusi e doar un telefon, mai nene!
Parca vad ca filmeaza continuarea la Avatar cu iPhone ... si 3D.
Si mai later edit:
Concept Camera: The WVIL from Artefact on Vimeo.
S-ar putea sa ma insel ... se pare ca asta e viitorul fratioare - telefoanele pot deja sa fie viewfindere wireless (cum se zice pe romaneste, ca la ora asta nu stiu?!) pentru obiective/camere mirrorless!
Hai ca-mi vine sa-mi bat camera la fundu' gol ca nu stie bluetooth!
You are lucky today - va puteti transforma mobilul (i se poate zice asa unui iPhone?) intr-un SLR :
Hai sa ne batem in macro-uri, manca-v-as!
Later edit:
Cica noul iPhone 5 daca-l scapi in chiuveta plina cu vase murdare ti le spala in 30 secunde.
Iar radiatiile pe care el le emite au un efect benefic asupra creierului - s-au facut studii stiintifice care au indicat o crestere a coeficientului de intelegenta al utilizatorilor de iPhone cu 70 de procente fata de lotul martor care folosea alte telefoane mobile.
Lasand gluma la o parte, e de admirat perseverenta si ingeniozitatea cu care cei de la Apple isi promoveaza produsul.
Dar totusi e doar un telefon, mai nene!
Parca vad ca filmeaza continuarea la Avatar cu iPhone ... si 3D.
Si mai later edit:
S-ar putea sa ma insel ... se pare ca asta e viitorul fratioare - telefoanele pot deja sa fie viewfindere wireless (cum se zice pe romaneste, ca la ora asta nu stiu?!) pentru obiective/camere mirrorless!
Hai ca-mi vine sa-mi bat camera la fundu' gol ca nu stie bluetooth!
luni, 11 iulie 2011
D=?
Intrebare la radio Erevan: Se poate face dragoste de la distanta?
Raspuns: Desigur! Daca lungimea este mai mare decat distanta, se poate!
Uitasem de asta ...
Am citit odata, demult, intr-o carte a vestitului badilanguigist care este Alan Pease ca oamenii isi delimiteaza spatiul din jurul lor in cercuri concetrice in functie de gradul de apropiere sufleteasca pe care-l simt fata de cei din jur.
Necunoscutii ii tinem fizic cel mai departe de noi.
Pe cei pe care-i cunoastem ii primim mai aproape, de regula pana la distanta la care ne e comoda o strangere de mana.
Prietenii ii lasam si mai aproape, astfel ca ajunge sa nu ne stanjeneasca, ba chiar sa ni se para fireasc, sa ne salutam printr-o imbratisare pe cei pe care-i consideram cei mai apropiati.
Eram la liceu pe vremea aceea.
Interesat de cele citite, care desi logice si evidente din punct de vedere rational, totusi nu le luam in seama de obicei, mi-am propus sa observ acest joc al distantelor pe multimea pe care o aveam zilnic la indemana - colegii de clasa.
Am inceput prin a observa ce distante d le simteam eu potrivite fata de colegi, fata de fetele ce-mi erau dragi, fata de cei ce-mi erau prieteni.
Am avut cu ocazia asta o prima surpriza: distanta pe care o consideram confortabila fata de fata de care eram indragostit la vremea aceea era evident mai mare decat cea fata de o colega ce-mi era doar prietena (fata de ea d era practic zero ...). Si mai surprins am fost de faptul ca in cazul acesteia din urma perceptia asta spatiala era reciproca - ar fi interesant de povestit si cum am aflat asta precum si alte lucruri, dar poate altadata.
Hai ca ar fi ceva ce merge spus aici, intr-o paranteza ... peste ani, cand m-am reintalnit cu fata asta imi zice:
Ea: - ... ce crezi ca nu am observat ca erai indragostit de mine in perioada liceului?!
Eu: Cine mai, eu? Ce te facea sa crezi asta?
Ea: Felul in care te purtai cu mine!
Eu: Pai tu nu te purtai la fel cum ma purtam si eu?! Ce, tu erai indragostita de mine?!
Ea: Nu ...
Nu mai stiu ce concluzie am tras amandoi din discutie. Peste cativa ani (bai ce mult timp a trecut) ne-am intalnit din nou. Era de data asta si Hermina cu mine.
Ea, fie din cauza prezentei Herminei fie si din alte motive, cand ne-a vazut a pastrat un d mai maricel decat cel cu care eram obisnuit. Eu nu am observat si am sarit repede s-o pup si s-o strang in brate, iar ea mi-a raspuns la imbratisare mai distant un pic, batandu-ma usor pe spate. Apoi, in toata discutia ce a urmat a avut o atitudine ce spunea discret: "Saracu' ... nici acum nu i-a trecut!".
Se pare ca fiecare intelege in felul sau jocul asta al distantelor pe care il jucam fara sa vrem, zi de zi.
Dar sa revenim la povestea nostra cu distantele ...Am inceput sa observ ce distante pastreaza intre ei ceilalti si am fost fascinat de ce devenea vizibil astfel. Unele chestii erau doar confirmari ale unor lucruri cunoscute deja dar altele erau noi si treceau nebagate in seama.
Am vazut colegi (un baiat si o fata, sa fie clar) care mimau distantarea si indiferenta, dar care din cand in cand isi faceau d=0 accidental ... isi lipeau umarul de umarul celuilalt, isi lipeau genunchii etc.
Am vazut ca mai multi baieti incercau sa faca d cat mai mic fata de o anumita fata (care ne placea mai multora) iar ea facea tot ce putea ca sa pastreze d cat mai mare.
Ar mai fi si altele de povestit ... uitasem complet de chestia asta.
...............................
E un exercitiu interesant acela de a observa distantele pe care le pastram fata de ceilalti si a le compara cu cele ce le pastreaza ei fata de noi, precum si acela de a observa cat de des cautam compania celorlalti si ce ritm au ei, din acest punct de vedere, fata de noi.
Evident, relatiile interumane sunt complexe si nu se rezuma doar la distante si ritm, asa ca nu putem doar pe baza unui d si/sau a unui t sa definim legaturi intre oameni, dar ofera un punct si un unghi de vedere interesant, poate uneori lamuritor.
Raspuns: Desigur! Daca lungimea este mai mare decat distanta, se poate!
Uitasem de asta ...
Am citit odata, demult, intr-o carte a vestitului badilanguigist care este Alan Pease ca oamenii isi delimiteaza spatiul din jurul lor in cercuri concetrice in functie de gradul de apropiere sufleteasca pe care-l simt fata de cei din jur.
Necunoscutii ii tinem fizic cel mai departe de noi.
Pe cei pe care-i cunoastem ii primim mai aproape, de regula pana la distanta la care ne e comoda o strangere de mana.
Prietenii ii lasam si mai aproape, astfel ca ajunge sa nu ne stanjeneasca, ba chiar sa ni se para fireasc, sa ne salutam printr-o imbratisare pe cei pe care-i consideram cei mai apropiati.
Eram la liceu pe vremea aceea.
Interesat de cele citite, care desi logice si evidente din punct de vedere rational, totusi nu le luam in seama de obicei, mi-am propus sa observ acest joc al distantelor pe multimea pe care o aveam zilnic la indemana - colegii de clasa.
Am inceput prin a observa ce distante d le simteam eu potrivite fata de colegi, fata de fetele ce-mi erau dragi, fata de cei ce-mi erau prieteni.
Am avut cu ocazia asta o prima surpriza: distanta pe care o consideram confortabila fata de fata de care eram indragostit la vremea aceea era evident mai mare decat cea fata de o colega ce-mi era doar prietena (fata de ea d era practic zero ...). Si mai surprins am fost de faptul ca in cazul acesteia din urma perceptia asta spatiala era reciproca - ar fi interesant de povestit si cum am aflat asta precum si alte lucruri, dar poate altadata.
Hai ca ar fi ceva ce merge spus aici, intr-o paranteza ... peste ani, cand m-am reintalnit cu fata asta imi zice:
Ea: - ... ce crezi ca nu am observat ca erai indragostit de mine in perioada liceului?!
Eu: Cine mai, eu? Ce te facea sa crezi asta?
Ea: Felul in care te purtai cu mine!
Eu: Pai tu nu te purtai la fel cum ma purtam si eu?! Ce, tu erai indragostita de mine?!
Ea: Nu ...
Nu mai stiu ce concluzie am tras amandoi din discutie. Peste cativa ani (bai ce mult timp a trecut) ne-am intalnit din nou. Era de data asta si Hermina cu mine.
Ea, fie din cauza prezentei Herminei fie si din alte motive, cand ne-a vazut a pastrat un d mai maricel decat cel cu care eram obisnuit. Eu nu am observat si am sarit repede s-o pup si s-o strang in brate, iar ea mi-a raspuns la imbratisare mai distant un pic, batandu-ma usor pe spate. Apoi, in toata discutia ce a urmat a avut o atitudine ce spunea discret: "Saracu' ... nici acum nu i-a trecut!".
Se pare ca fiecare intelege in felul sau jocul asta al distantelor pe care il jucam fara sa vrem, zi de zi.
Dar sa revenim la povestea nostra cu distantele ...Am inceput sa observ ce distante pastreaza intre ei ceilalti si am fost fascinat de ce devenea vizibil astfel. Unele chestii erau doar confirmari ale unor lucruri cunoscute deja dar altele erau noi si treceau nebagate in seama.
Am vazut colegi (un baiat si o fata, sa fie clar) care mimau distantarea si indiferenta, dar care din cand in cand isi faceau d=0 accidental ... isi lipeau umarul de umarul celuilalt, isi lipeau genunchii etc.
Am vazut ca mai multi baieti incercau sa faca d cat mai mic fata de o anumita fata (care ne placea mai multora) iar ea facea tot ce putea ca sa pastreze d cat mai mare.
Ar mai fi si altele de povestit ... uitasem complet de chestia asta.
...............................
E un exercitiu interesant acela de a observa distantele pe care le pastram fata de ceilalti si a le compara cu cele ce le pastreaza ei fata de noi, precum si acela de a observa cat de des cautam compania celorlalti si ce ritm au ei, din acest punct de vedere, fata de noi.
Evident, relatiile interumane sunt complexe si nu se rezuma doar la distante si ritm, asa ca nu putem doar pe baza unui d si/sau a unui t sa definim legaturi intre oameni, dar ofera un punct si un unghi de vedere interesant, poate uneori lamuritor.
duminică, 10 iulie 2011
Portret de Picasso
Vine in vizita la Picasso un prieten din copilarie.
- Cu ce te ocupi mai Pablo?
- Pai pictez, nene.
- I-auzi ... si ce pictezi ma?
- Pai uite tocmai am terminat de facut potretul unei fotografe tacanite, numita Dora Maar ... iata-l:
Amicul privi perplex "capodopera" ... si coplesit de frumusetea ei neasemuita, zise:
- Bai nene! Esti sarit! Asta nu e portret ... Dora Maar nu arata asa, uite am o poza de-a ei, cu autograf:
Hai ca pisica arata ca o pisica ... dar asta nu e Dora! Dora Maar e tipa din fotografie!
Picasso: - Vrei sa spui ca Dora e asta? Adica Dora e gri, dreptunghiulara (9x16 cm) si groasa de juma' de milimetru? Cine e mai tacanit dintre noi doi?
-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-
- Cu ce te ocupi mai Pablo?
- Pai pictez, nene.
- I-auzi ... si ce pictezi ma?
- Pai uite tocmai am terminat de facut potretul unei fotografe tacanite, numita Dora Maar ... iata-l:
Amicul privi perplex "capodopera" ... si coplesit de frumusetea ei neasemuita, zise:- Bai nene! Esti sarit! Asta nu e portret ... Dora Maar nu arata asa, uite am o poza de-a ei, cu autograf:
Hai ca pisica arata ca o pisica ... dar asta nu e Dora! Dora Maar e tipa din fotografie!Picasso: - Vrei sa spui ca Dora e asta? Adica Dora e gri, dreptunghiulara (9x16 cm) si groasa de juma' de milimetru? Cine e mai tacanit dintre noi doi?
-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-
Dora, ne-Dora, un rus a dat pe panza lui Picasso 95 de milioane de dolari.
Vedem in lume ce vrea mintea noastra sa vedem, dar sunt lucruri pe care le vedem cum ni le arata altii.
De ce?
Vedem in lume ce vrea mintea noastra sa vedem, dar sunt lucruri pe care le vedem cum ni le arata altii.
De ce?
Mutam orice fel de mobila
Daca simtiti nevoia unor schimbari prin casa si va trebuie un barbat puternic care sa va ajute la mutatul mobilei nu ezitati sa-l contactati pe Daniel. Dupa cum vedeti mai jos, se pricepe:
joi, 7 iulie 2011
miercuri, 6 iulie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)