D=?

Intrebare la radio Erevan: Se poate face dragoste de la distanta?
Raspuns: Desigur! Daca lungimea este mai mare decat distanta, se poate!

Uitasem de asta ...
Am citit odata, demult, intr-o carte a vestitului badilanguigist care este Alan Pease ca oamenii isi delimiteaza spatiul din jurul lor in cercuri concetrice in functie de gradul de apropiere sufleteasca pe care-l simt fata de cei din jur.

Necunoscutii ii tinem fizic cel mai departe de noi.
Pe cei pe care-i cunoastem ii primim mai aproape, de regula pana la distanta la care ne e comoda o strangere de mana.
Prietenii ii lasam si mai aproape, astfel ca ajunge sa nu ne stanjeneasca, ba chiar sa ni se para fireasc, sa ne salutam printr-o imbratisare pe cei pe care-i consideram cei mai apropiati.

Eram la liceu pe vremea aceea.
Interesat de cele citite, care desi logice si evidente din punct de vedere  rational, totusi nu le luam in seama de obicei, mi-am propus sa observ acest joc al distantelor pe multimea pe care o aveam zilnic la indemana - colegii de clasa.
Am inceput prin a observa ce distante d le simteam eu potrivite fata de colegi, fata de fetele ce-mi erau dragi, fata de cei ce-mi erau prieteni.
Am avut cu ocazia asta o prima surpriza: distanta pe care o consideram confortabila fata de fata de care eram indragostit la vremea aceea era evident mai mare decat cea fata de o colega ce-mi era doar prietena (fata de ea d era practic zero ...). Si mai surprins am fost de faptul ca in cazul acesteia din urma perceptia asta spatiala era reciproca - ar fi interesant de povestit si cum am aflat asta precum si alte lucruri, dar poate altadata.

Hai ca ar fi ceva ce merge spus aici, intr-o paranteza ... peste ani, cand m-am reintalnit cu fata asta imi zice:
Ea: - ... ce crezi ca nu am observat ca erai indragostit de mine in perioada liceului?!
Eu: Cine mai, eu? Ce te facea sa crezi asta?
Ea: Felul in care te purtai cu mine!
Eu: Pai tu nu te purtai la fel cum ma purtam si eu?! Ce, tu erai indragostita de mine?!
Ea: Nu ... 
Nu mai stiu ce concluzie am tras amandoi din discutie. Peste cativa ani (bai ce mult timp a trecut) ne-am intalnit din nou. Era de data asta si Hermina cu mine.
Ea, fie din cauza prezentei Herminei fie si din alte motive, cand ne-a vazut a pastrat un d mai maricel decat cel cu care eram obisnuit. Eu nu am observat si am sarit repede s-o pup si s-o strang in brate, iar ea mi-a raspuns la imbratisare mai distant un pic, batandu-ma usor pe spate. Apoi, in toata discutia ce a urmat a avut o atitudine ce spunea discret: "Saracu' ... nici acum nu i-a trecut!".
Se pare ca fiecare intelege in felul sau jocul asta al distantelor pe care il jucam fara sa vrem, zi de zi.


Dar sa revenim la povestea nostra cu distantele ...Am inceput sa observ ce distante pastreaza intre ei ceilalti si am fost fascinat de ce devenea vizibil astfel. Unele chestii erau doar confirmari ale unor lucruri cunoscute deja dar altele erau noi si treceau nebagate in seama.
Am vazut colegi (un baiat si o fata, sa fie clar) care mimau distantarea si indiferenta, dar care din cand in cand isi faceau d=0 accidental ... isi lipeau umarul de umarul celuilalt, isi lipeau genunchii etc.
Am vazut ca mai multi baieti incercau sa faca d cat mai mic fata de o anumita fata (care ne placea mai multora) iar ea facea tot ce putea ca sa pastreze d cat mai mare.
Ar mai fi si altele de povestit ... uitasem complet de chestia asta.
...............................
E un exercitiu interesant acela de a observa distantele pe care le pastram fata de ceilalti si a le compara cu cele ce le pastreaza ei fata de noi, precum si acela de a observa cat de des cautam compania celorlalti si ce ritm au ei, din acest punct de vedere, fata de noi.
Evident, relatiile interumane sunt complexe si nu se rezuma doar la distante si ritm, asa ca nu putem doar pe baza unui d si/sau a unui t sa definim legaturi intre oameni, dar ofera un punct si un unghi de vedere interesant, poate uneori lamuritor.