Nunumai

Salut! Din septembrie 2012 m-am mutat. Vă aștept pe nunumaifotografii.ro

marți, 31 iulie 2012

O, sole mio


Fructe de padure

L-am servit pe Domnul Dan cu pere pădurețe și porumbe ...

... și se pare că i-au plăcut!

ciobanasul


joi, 26 iulie 2012

Minunata Lume Noua

Ascult Brave New World by Aldus Huxley 

Oh, minunată lume nouă, plină de oameni deosebiţi, care au tot ce-şi doresc şi-şi doresc doar ce au...
Oh, lume nouă, în care munceşti ca să ai tot ce-i nou şi să scapi cât mai repede de vechiturile cumpărate luna trecută.
Oh, lume cu oameni creaţi să le placă ce muncesc - fericiţi astfel; oameni care sunt plictisiţi de monotonia anostă a naturii, doritori să se joace jocurile noii societăţi ori să se babardeasca cu oricine doresc şi care, dacă totuşi vreodată se simt deprimaţi pot oricând savura Soma, plăcuta ambrozie ce te face să visezi şi să trăiesti extazuri şi plăceri nebănuite ...
Oh ce minunată Lume Nouă, raiul Padma, în care s-a înţeles de mult timp inutilitatea familiei şi a oricărui gen de legături între oameni ...
Te cam pune pe gânduri!
O recomand!

duminică, 22 iulie 2012

Nu stinge flacăra democraţiei 1

Înainte de revoluţie prin familia mea  se comenta discret despre o cunoştinţă care lucra în occident.
Era ceva cu "cultura". Mă uitam cu admiraţie la cele câteva ilustrate pe care le trimitea, cu mări însorite, vapoare luxoase, palate imperiale şi alte asemenea.
După o vreme omul s-a întors în ţară. A avansat probabil în funcţie la acel institut cultural la care lucra, pentru că atunci când a venit pe la noi, la ţară, în vizită, o Dacia albă cu număr scurt de Bucureşti a aşteptat tot timpul cât stat la noi, trei case mai încolo. Întâmplător, Dacia a plecat odată cu maşina lui.

Ca să fie clar, pe om nu-l cheamă Horia Patapievici şi nu bat absolut niciun apropo cum că institultul pe care acesta îl conduce, iar Preşedintele României cu onoare îl patronează, ar fi acelaşi ca acela de dinainte de revoluţie. Absolut nicio asemănare nu este între cele două!
Şi de asemenea ce urmează nu are nicio legătură cu faptul că Mihai Răzvan Ungureanu, un om care a studiat şi el pe afară, după ce a condus instituţii ce au în numele lor cuvântul "externe", a ajuns premier şi visăm să ne fie preşedinte.

La Revoluţia din '89, pe 25 decembrie seara, m-am uitat şi eu la povestea cu cum a fugit Tiranul cu două elicoptere, dintre care unul l-a părăsit pe drum, cu Bobu şi Dăscălescu. Am aflat apoi că pilotul l-a abandonat lângă Târgovişte şi că singurul ofiţer ce-l escorta a plecat şi l-a lăsat pe Ceauşescu şi pe Leana lui singuri la marginea unui drum ...
(imagine preluată de pe Wikipedia)
Eram mic, dar eram deştept de atunci, desigur!
Alte lucruri, evidente acum, nu mi-au atras atenţia atunci, dar asta era ţipător - la televizor se vorbea de faptul că Tiranul a adus un avion cu terorişti din Iran, că are o întreagă Direcţie a Securităţii, direcţia V, ce se ocupă de garda şi protecţia sa, că mor pentru el securiştii ... bla bla bla!

Băi, n-auzi, Ceauşescu, Dictatorul, pe 22 decembrie făcea autostopul , singur pe un drum de ţară!
Păi dacă teroriştii aceia erau ai lui, măcar vreo zece - douăzeci, dacă nu două sute, să fi luat cu el să-l apere de muşte ... şi dacă eu aş fi fost preşedinte iar Securitatea aia mi-ar fi fost aşa loială cum se zicea la Televiziunea Română Liberă păi mi s-ar fi croit drum cu mitraliera, tancul şi MIG-ul pe oriunde ar fi vrut muşchii mei. Nu?!
Cică sute de tancuri atacau Bucureştiul şi el făcea autostopul! Hăhăhă! (hăhăiala asta nu e întâmplătoare).
Preşedintele în funcţie al statului român era singur şi neprotejat într-un moment în care ţara era în stare de necesitate (nivelul următor ar fi fost stare de război?), iar un neica nimeni (no offence) se plimba cu escortă proprie prin provincie, pe timp de pace, când nu era niciun pericol.
Pe 25 decembrie, de la chestia asta, eu am avut convingerea că ce am văzut 4 zile şi nopţi la televizor, Revoluţia Română în Direct, a fost un spectacol de teatru în care mulţi ştiau că sunt actori şi-şi jucau rolul vieţii lor ... Tot ce am văzut după aceea m-a convins şi mai mult.
De atunci ştiu clar - aia nu a fost Revoluţie!
Cimitirele sunt pline de oameni care au murit degeaba.
Atunci Ceauşescu a fost trădat şi sacrificat ca un întreg aparat de stat, bine construit, să supravieţuiască.
Şi a supravieţuit!
Cei ce l-au trădat pe Ceauşescu atunci nu au făcut-o pentru tine, sau pentru mine ... prea puţin le-a păsat de noi, prea puţin le pasă şi acum! 
Dacă crezi că nu e aşa înseamnă că au reuşit să te păcălescă!
Revoluţia din'89 i-a învăţat pe aceşti abili indivizi că românii pot fi prostiţi în faţă, pot fi duşi de nas, că sunt atât de uşor de manipulat!
Iar de atunci am ferma convingere că au făcut-o şi o fac mereu.
Şi sunt sigur că s-au perfecţionat, acum nu mai le scapă detalii d'astea, de care se poate prinde şi un puşti de 14 ani.
Şi nu vorbesc doar de Ion Iliescu şi FSN, PDSR, PSD, USL sau cum s-o mai fi numind aripa roşie a găştii ce a trădat.
Nu my friend, aparatul acela a ocupat repede toată plaja de unde ai fi putut tu alege. Iar dacă ţi-e frică cumva că o să se stingă curând flacăra Democraţei în România  ... hăhăhă ... 

(imagine preluată de pe pagina de Facebook a celor care visează să păstreze flacăra Democraţiei mereu aprinsă)

VA URMA!
PS:
Ca să fie clar şi să nu mă aleg cutrageri de urechi inutile. Povestea de mai sus cu cultura şi Dacia am spus-o nu pentru a discuta persoana, ci doar pentru a ilustra un fapt - acela că e de la sine înţeles că orice persoană pe care statul o consideră importantă e normal şi chiar obligatoriu să o protejeze prin mijloace specifice. 
Iar persoana cea mai importantă în statul român era în decembrie 1989 preşedintele Republicii, Nicolae Ceauşescu.
După cum bine a spus şi Traian Băsescu, sunt oameni din SPP care riscă ani grei de puşcărie dacă nu-l protejează aşa cum se cuvine. În '89 nimeni nu şi-a făcut treaba; şi asta nu pentru că îi apucase elanul revoluţionar ...

În oglindă

Fiecărui om îi este dată cheia de la porţile iadului. 
Aceeaşi cheie deschide însă şi porţile raiului.

Un samurai a venit la un călugăr Zen şi l-a întrebat:
-Este adevărat că există Rai şi Iad?
-Cine eşti tu? – l-a întrebat călugărul.
- Eu? Sunt vestitul samurai Kioshi Dălagioale, din clanul Kotonoga! Sunt un vestit maestru al mânuirii sabiei! – a răspuns samuraiul.
- Tu samurai?!... Nu vezi ce faţă de cerşetor ai? Cât eşti de caraghios cu hainele astea! Ţi le-a croit Botezatu? Eşti crăcănat ca o raţă. În viaţa mea nu am văzut făptură mai ridicolă! Tu samurai?! Hahaha!
Samuraiul s-a înfuriat atât de tare, încât a pus mâna pe sabie şi a scos-o pe jumătate din teacă.
Călugărul o ţinea pe a lui:
- O, ai şi o sabie! De unde oi fi furat-o? Sau e una de jucărie?! Pun pariu că pe undeva pe străzile oraşului un copilaş plânge că i-ai furat săbiuţa! Maestru al mânuirii sabiei, zici?! Păi tu nu vezi, măi răţoiule îngâmfat, că nici nu poţi s-o scoţi din teacă?!
Samuraiul, în culmea furiei, a scos hotărât sabia din teacă, ridicând-o deasupra capului, hotărât să decapiteze  impertinentul său interlocutor.
Atunci călugărul a zis:
- Acum … se deschid porţile Iadului!
Samuraiul se opri, înţelegând. Puse ruşinat sabia la loc în teacă şi se înclină respectuos.
- Iar acum se deschid porţile Raiului! zise călugărul.

----------------------------------------------------

În budhismul tibetan se zice că oamenii se împart în cinci mari familii, în funcţie de emoţia negativă - otrava - ce îi caracterizează. Se zice de asemenea că fiecare dintre otravurile de familie se poate transforma într-un nectar, pe atât de dulce pe cât de amară e otrava.
Cele cinci familii sunt următoarele:
- familia Ratna a cărei otravă este orgoliul, familia acelora ce se cred deţinătorii unor nepreţuite comori, pe care ceilalti nu le au şi nu le vor avea vreodată.
- familia Vajra a celor ce se lasă orbiţi de furie şi ură.
- familia Padma a celor lipsiţi de control ,  subjugati de dorinţe şi vicii.
- familia Karma a celor a căror emoţie negativă este invidia sau gelozia.
- şi familia Tatthagata a celor ce se caracterizează prin ignoranţă sau prostie,  prin slaba capacitate de a înţelege.

Dacă mă cunoşti suficient de bine, citind cele enumerate mai sus, ţi-ai dat seama că familia din care fac eu parte este Vajra, cea furioasă.
Nu te întreb care-i familia ta ...

Avusesem o discuţie aprinsă la serviciu şi eram iritat; tot repetam în minte replici tăioase ce ar fi trebuit să le dau dar nu am făcut-o. Mergeam pe drum trăind transa aceasta acidă, alimentându-mi furia, frustrat că nu am spus tot ce aş fi putut spune, că am răbdat şi nici măcar nu mi-am arătat colţii.
M-am întâlnit cu Hermina şi ne-am zis că ar fi bine să mâncăm o pizza în oraş.
I-am povestit prin ce trecusem mai devreme dar asta nu m-a destins; în continuare locomotiva furiei pufăia în mine, căutând o ţintă asupra căreia să se reverse.
Am ajuns la restaurant, ne-am aşezat  la o masă şi am comandat o pizza.
Hermina, că să mă destindă începuse sa-mi povestească ceva ... evident nu auzeam nimic din ce-mi spunea.
Ei îi arde de poveşti când întreg universul meu de pretenţii e în pericol?
Chiar nu mă înţelege deloc?
Râde la mine aşa, aiurea!
Şi pizza asta de ce nu e gata?!
O să mă ridic de la masă şi o să mă duc la casă să mă răţoiesc la nesimţiţii ăştia; nu au pic de respect pentru noi. Cei de la masa vecină au venit după noi şi a lor e gata.
Ne dispreţuiesc!
Nu insemnam nimic pentru ei!
Chiar aşa am ajuns, bătaia lor de joc?!

Mă ridic de la masă clocotind.
Împing scaunul deoparte şi mă întorc spre case.
Îmi întâlnesc privirea furioasă într-o oglindă. În spatele meu era o altă oglindă, în care mă vad tot pe mine ... şi jocul oglinzilor îmi arată un şir de Costici, faţă în faţă, privindu-se furioşi.
Brusc ceva s-a rupt atunci in şirul gândurilor mele.
Vacarmul străzii nu se mai auzea ... de fapt parcă totul tăcuse, era linişte.
Vedeam acum, din afară, un cadru împietrit, un tablou ciudat ... totul se oprise.
Şi undeva in mine simt clar şi limpede: E O FARSĂ!
Mi-e atât de clar că tot circul acesta e o farsă! Toţi au complotat să mă înfurie; toţi m-au adus aici ... e o piesă de teatru, dar nu mai vad deloc tragedia de mai devreme. M-am prins! E o comedie ! E un joc! Zâmbesc liniştit şi împăcat.
Era ca şi cum m-aş fi prins de poanta unui banc care-mi părea prostesc până atunci.
După câteva lungi clipe de împietrire, lucrurile îşi reiau cursul de mai devreme. Actorii încearcau să-şi reia rolurile în serios ... dar pe mine nu mă mai puteau păcăli, nu mă mai puteau clinti. Îmi venea să râd!
Furia nestapanită şi plină de ură devenise brusc fericire senină ce-mi umplea sufletul. Mi-a stat o vreme acolo, apoi a trecut, lăsând în urmă amintirea asta şi înţelegerea faptului că avem oricând la noi cheia ce deschide atât porţile iadului cât şi ale raiului.

marți, 17 iulie 2012

Dottore

Dom'le, nu că aş ţine partea lui Ponta, care probabil a plagiat, dar eu sunt sigur că Băsescu apreciază doar doctorii în tinichigerie şi ospătărie! Restul sunt doar personaje din piesa lu' ăla ... Comediu Delarte!

duminică, 15 iulie 2012

D'ale baietilor

In weekend am fost dadaca.
Pentru ca am terminat de vazut supermarketurile cu scule iar individul nostru e fascinat de masinarii am zis sa-i dau ceva de vazut.
Vazusem o reprezentanta New Holland  in Otopeni saptamana trecuta ... hai acolo. Neah, era inchis!
Dar in Otopeni mai e ceva - un aeroport.
Asa ca am mers acolo sa vedem un avion.
Am cautat o gramada, abia am vazut unul de la British Airways andocat.



Ce aeroport e acesta , de nu-i niciun avion pe aici?!


Dezamagiti, am cautat o alta destinatie si am gasit: Gara de Nord.
Oare s-o transmite virusul la a patra generatie?
Ne-am plimbat prin trenuri ...
Le-am privit de afara ...

Care e nasul, ca nu l-am mai vazut de la botez?!

Mooooa ! Asta e Sageata Albastra?!
Pa, trenu', pa!
Use the Force, young Skywalker! Use the Force!

Si gata ... 

Lighthouse

There is light in every darkness for those who open their eyes at night.

miercuri, 11 iulie 2012

Micul Trianon 2

La 20 km de Ploieşti, pe DN1 e un indicator - e Micul Trianon prin preajmă, la Floreşti.
Ar fi fost printre cele mai frumoase clădiri din România ... dacă nu era făcută din cărămidă care-i bună la casa omului, dacă nu avea grinzi din fier deja vechi, dacă ar fi fost construită într-o ţară în care oamenii respectă istoria iar lucrurile trecute le preţuiesc nu le dis-preţuiesc.
Am "admirat" mereu elanul ecologic al românului care vrea să recupereze, să recondiţioneze şi să refolosescă ce nu e al său. Eh, nu are rost să repet lamentări, am mai avut dezamăgiri similare la Herculane şi nu numai.








În goana înapoi spre Bucureşti vă recomand un popas aici; încă mai radiază frumuseţea de altădată ... dar timpul trece şi devorează totul!

marți, 10 iulie 2012

Micul Trianon 1

In weekend am trecut pe langa una dintre cele mai frumoase cladiri pe care mi-a fost dat sa le vad in ultima vreme ...






...o buna ocazie de a medita la ce face trecerea timpului si de asemenea ce fac oamenii, atunci cand nu au respect pentru trecut ...

Placerea descoperirii

Pentru că nu prea am timp să citesc, am reînceput să ascult.
Iar de ceva vreme savurez asta:
The pleasure of finding things out - The best short works of Richard Feynman.
Este o colecţie de articole, discursuri şi povestiri ale unui nene căruia nu prea i-a plăcut şcoala dar a luat un premiu de la o Academie Regală de Ştiinţă din Suedia, care spărgea seifuri şi se ţinea de trimis bileţele (cifrate) de amor nevesti-sii când alţii confecţionau bomba atomică, un fanatic al gândirii critice, un evreu care ştie că pe evrei nu i-a ales nimeni pentru nimic, un admirator al minţii încurcate a femeii care rezolvă ecuaţii de geometrie analitică croşetând ciorapi, un om care a înţeles devreme că dacă ştii să numeşti un lucru sau fenomen nu înseamnă că l-ai înţeles ...adică un tip de gaşcă .

Sunt poveşti despre setea de a descoperi şi bucuria de a înţelege, despre cum sa-ţi păstrezi copilul (din tine) curios şi atent ... ţi-o recomand cu drag, dacă măcar o dată ai desfăcut un ceasornic ca să vezi cum funţionează, ori te-ai jucat cu bucăţi de sticlă ca să vezi curcubeul sau ai făcut alte chestii tot aşa de ciudate.
Poftă bună!