Nunumai

Salut! Din septembrie 2012 m-am mutat. Vă aștept pe nunumaifotografii.ro

marți, 30 martie 2010

Bau!

Nu aş fi crezut că e aşa de urâtă, privită de aproape!

Floricica

Ce floricele sa pozez pe frigul asta?

luni, 29 martie 2010

La adapat!



Sapte scari





















miercuri, 24 martie 2010

Drumuri

Romanii

Au făcut pod peste Dunăre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord făcând drum imperial, drum de piatră. Între 6 şi 10 metri lăţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatră spartă mărunt, pietriş sau nisip cu grăunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite.
Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care să ţină drumul strâns, rigole ca să se scurgă apa. Inginerii prospectau terenul în faţă.
Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai două zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalău. 450 km. În doi ani. Apoi au făcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfă sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au făcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie...
Ei au stat aici 160 de ani. Nouă ne-au mai trebuit 1.600 de ani să facem încă pe atât.

Nemţii

6.800 de kilometri s-au făcut în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate măsurătorile topo şi hărţile s-au făcut în timpul ocupaţiei
habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare dată, la fiecare verificare, cotele din hărţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!

Românii

Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tăiau panglica acestei centuri ocolitoare.
La cinci zile după, drumul s-a prăbuşit. A alunecat terenul. Şi acum se lucrează la el, iar firma care l-a făcut se obligă să plătească refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligă şi ei să-i mai taie o dată panglica, pe 1 Decembrie. Până atunci avem timp să vă spunem şi povestea incredibilă a acestui rateu tipic românesc. Şi încă ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au făcut drumurile când au cucerit Dacia. Le-au făcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Până când au venit buldozerele lui Berceanu.

marți, 23 martie 2010

"La Sfinx" se intoarce

Tot de pe platoul Bucegilor...
Doar atât am văzut din Crucea de pe Caraiman:
Alţi sfincşi:

?
Ce bine-o fi să zbori ... nu ai gropi pe drum!
(Că veni vorba de gropi - ţin pe această cale să transmit tandre şi calde salutări mamelor celor ce au asfaltat DN1 mai sus de Câmpina!)

Moşu' şi baba ...

Pe cer în jurul soarelui se vedea un curcubeu circular ...
(The Force is strong with this one :P)



Down to Earth ...

duminică, 21 martie 2010

La Sfinx ...

Ni s-a făcut dor de zăpadă  ... aşa că am urcat sus, pe platoul Bucegilor ...(mda!)
... iar piatra asta o s-o ţinem minte de acum ca locul în care bebe s-a făcut simţit pentru prima dată:
... şi "ar fi interesant să mergem spre Crucea de pe Caraiman, s-o mai vedem şi noi o dată ..."
... neah, doar atât de departe am ajuns!
Nix Cruce!
De la atâta mers, ne-a prins soarele de am ajuns acasă roşii ...
Când m-am văzut în oglindă, hehe!V-am mai povestit de ochelarii mei de sudor aici.  Se pare că nu lasă să treacă ultravioletele ... nici urmă de "bronz" în zona ochilor.

Dar până să ne întoarcem am vrut să vedem care-i povestea cu "Şapte scări" ... frumooos!
Vine şi partea asta, curând!

vineri, 12 martie 2010

Ce zici mă?

M-am întins în pat să mă culc azi-noapte cu gândul la ziua ce a trecut şi la cea ce va urma ... mintea-şi spunea poveşti, ca de obicei, când, dintr-odată a schimbat brusc ritmul şi a început să trăncănească agitat. Schimbarea asta m-a făcut să devin atent şi să observ blablabla-ul mental.
Nimic neobişnuit până acum ... doar că, de data asta, nu înţelegeam o iotă din ce auzeam în propria minte ce se luase deja foarte in serios, devenise agitată, se certa...

Ce zici mă acolo?

 Destul de aiurea, să nu înţelegi ce gândeşti! M-am trezit râzând şi oarecum nervos că nu înţelegeam nimic din ce-mi trecea prin minte. Parcă gândeam într-o altă limbă ... vai, o ştiam bine, pentru că nu mă poticneam deloc. Sigur nu era bulgară.
Staţi liniştiţi, nu am înebunit (cred)!
Cică fenomenul se numeşte hypnagogie ; când mintea e între veghe şi somn cam încurcă lucrurile şi înainte de a se "rupe filmul" ne mai dă o doză de senzaţii ... luminiţe, sunete, locuri, oameni, trăncăneli, etc.

joi, 11 martie 2010

Nu a luat Oscaru'?

C'mon!
Nu-mi revin!
Avatarul nu a luat  Oscarul pentru cel mai bun film si l-a luat filmul ala cu nebunul care trage de bombe ...
Lasa, ca fac astia film 3D cu strumfi ... poate iau pana la urma niste fiinte albastre Oscaru'!




marți, 9 martie 2010

Om bun

După ce am dus-o eu să vadă cum e cum Om Tat Sat, Om Mani Padme Hum şi alte astfel de mantre, ea mi-a zis să vedem cum e Om Bun ...
Buuun!
Oooom Buuuun!

Ne-a colindat (horror, evident) Ada Milea ...(nu e întreagă femeia asta! Dar cine e?!)
 
Am aflat ca Alexandru Andrieş vrea casă la Sibiu şi a rămas marcat de o aventură erotică petrecută în avion, în drum spre Cluj ... 
A venit şi un nene cu o ceată paraplegică sau cam aşa ceva ... oh, Doamne! Chin nenică, nu folk! Sau - ăsta da folk! Folk you! Dar mai bine ... de gustibus non disputandum. Doar a compus omul cea mai cunoscută melodie din copilăria noastră - Podul de piatră.
Daniel Iancu are caii pe val şi vrea şi el, ca tot românul, să moară capra vecinului ...
Nu ştiam că Doru Stănculescu ...
 
...cânta asta:




Socaciu e un domn ...
 
chiar şi atunci când cântă prostii:





Şeicaru a venit în treningul bun ... 
(Cică la o nuntă oltenească recunoşti uşor mirele - e acela care are treningul cel mai nou)
  
Baniciu - eh!
  
...îi ajunge Cnejevici ca să ...
  

... cânte ce/cum cântau odata Pasărea Colibri şi Phoenix ...



... şi să ridice sala în picioare ...
Nice!

marți, 2 martie 2010

Buddha


Sclipiciosul ... (cum o fi ieşit aşa chiar nu ştiu!)
 

Acum cam cât timp înseamnă?
 

Cum să exprimi valoarea lucrurilor cu bucăţi rotunde de metal?